În timp ce  în orașele Sfântu Gheorghe, Covasna și Târgu Secuiesc lucrările din cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă uzată în județul Covasna” au fost finalizate de mult, în cazul orașului Întorsura Buzăului proiectul bate pasul pe loc, deși termenul de predare a lucrării a fost cu mult depășit.

Începute în urmă cu patru ani, lucrările din cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă uzată în judeţul Covasna” au fost finalizate în toate orașele prevăzute în contract: Sfântu Gheorghe, Covasna și Târgu Secuiesc, mai puțin în Întorsura Buzăului unde, potrivit conducerii Gosp-Com, din cauza managementului defectuos al firmei care a contractat lucrările, acestea nu au fost nici până acum finalizate. Proiectul, cofinanțat din fonduri europene, atingea pentru lucrările la rețeaua de apă și canalizare din Întorsura Buzăului suma de 23 milioane de euro, bani care au fost pierduți, dat fiind faptul că termenul limită pentru finalizarea lucrărilor a fost depășit.

„Termenul de finalizare trebuia să fie 8 ianuarie 2015. Vinovat de această situație se face constructorul, firma OMS din Cluj, cu partenerul lor din Ungaria,  și se mai face vinovat Gosp-Com Sfântu Gheorghe, care în numele nostru a încheiat contractul. Nu ne amestecăm, au obligația să îl termine, numai că nu au capacitate managerială, nici finaciară să ducă acest proiect la finalizare. Proiectul trenează, s-a făcut cu mari sacrificii și le cer scuze cetățenilor, dar nu pot să fac nimic. (…) Proiectul acesta, în faza asta, în sumă de 106 milioane de euro a avut ca referință orașele Întorsura Buzăului, Covasna, Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. În cele 3 localități s-a terminat, numai la Întorsura nu numai că nu s-a terminat, este la jumătate.” – a explicat Primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă.

Potrivit edilului, Gosp-Com, firma care a angajat, în numele Primăriei, firma constructoare pentru lucrările la rețeaua de apă și canalizare, trebuie să se ocupe de finalizarea lucrărilor. „Ei sunt, în numele meu,  cei care au angajat lucrarea. Ei trebuie să o ducă la capăt. (…) Stația de epurare s-a făcut, cred că avem cea mai modernă stație de epurare din județul Covasna. S-a finalizat la sfârșitul anului trecut, dar și acum mai sunt detalii mici de făcut. (…) Oamenii din Întorsura vorbesc despre starea drumurilor, a rețelei de apă și canalizare  și pe bună dreptate, dar problema este în felul următor: proiectul ăsta de apă și canal e un proiect mare, înseamnă 62 de km numai la nivelul ăsta de rețele. Terenul este denivelat și se lucrează, pentru introducerea conductelor,  și la 8 metri adâncime. Deci, nu e o joacă. Această problematică extrem de dificilă a încăput pe mâinile unei firme neputincioase, incapabilă să facă  treabă.  Deci, proiectul ăsta se va sfârși urât.”

Cine va fi tras la răspundere?

Edilul spune că este conștient că cel mai probabil nimeni nu va fi tras la răspundere în acest caz. Acesta a explicat că deși Întorsura Buzăului nu datorează niciun ban părților contractate în proiect, la momentul actual, este foarte probabil ca lucrările să nu fie duse la capăt: „Evident, va fi foarte greu pentru cineva să răspundă pentru ce se întâmplă aici. Întorsura Buzăului nu datorează niciun leu, a plătit toate obligațiile în proiect, am o linie de credit la C.E.C., îmi achit la zi. Ei nu au capacitate să facă și nici nu vor face probabil.”

Supărarea primarului este cu atât mai mare cu cât în urma muncitorilor care trebuiau să finalizeze la timp rețeaua de apă și canalizare a orașului, ar fi trebuit să vină o firmă care să asigure asfaltarea a 14 km de străzi. Termenul limită prevăzut în contractul pe care Primăria l-a semnat cu firma Valdek, pentru lucrările de asfaltare  este data de 1 iunie a.c..

„Pe strada Dumbravei nici nu încep lucrarea de asfaltare până nu încep ăștia (n.red. firma contractată pentru lucrările la rețeaua de apă și canalizare). Apoi, am o porțiune din camping-uri unde nu încep până nu termină ei, dar restul fac. Am pe strada Fabricii o porțiune unde mai au ei lucrări. (…) Lucrările de asfaltare sunt cu bani guvernamentali, dar problema e data limită de 1 iunie. (…) Evident că cetățenii sunt nemulțumiți, le dau dreptate, dar nu pot să fac nimic. Eu nu mă pot băga peste ei.” – a conchis primarul Leca Băncilă.

„Din păcate nu s-a lucrat cu cap…”

Contactați telefonic pentru a-și expune punctul de vedere în ceea ce privește proasta gestionare a unei lucrări care, după 4 ani de la începere și cu un an și 2 luni peste termenul limită de finalizare, se află abia la jumătate, conducerea Gosp-Com a explicat: „Suntem, din păcate, la un progres financiar de aproximativ 50% și progresul fizic este puțin peste 50%, dar din păcate sunt foarte multe lucrări care încă nu sunt terminate. Chiar dacă au în pământ îngropate niște sume, nu s-a lucrat cu cap. A fost vorba despre un management defectuos din partea firmei constructorului și nu s-au asigurat că se fac și lucrările de canalizare și cele de apă în același timp pe un tronson sau pe o stradă, așa cum scrie cotractul, ca să fie lucrările decontabile. Sau că trebuie să fie făcută o probă de presiune sau de etanșitate în funcție de sistem, sau că toate branșamentele trebuiesc făcute. Din păcate nu s-a lucrat cu cap și acum suntem în situația în care imediat se termină perioada de proiect și nu avem lucrările terminate. Am primit posibilitatea din partea Ministerului de a faza o parte din lucrări pentru următoarea perioadă de programare. În cazul proiectului de la Întorsura Buzăului, pentru că stația de epurare din fericire este terminată și este pusă în funcțiune, pe rețele noi am fazat lucrări în valoare de 8 milioane de lei. Asta înseamnă că va trebui să continuăm lucrările până la sfârșitul anului 2016, va trebui să găsim noi o modalitate de a finanța aceste lucrări, deci diferența până la 8 milioane, și ulterior vom avea posibilitatea să depunem cereri de rambursare pe următoarea perioadă de programare: 2014 – 2020.”

Firma responsabilă pentru întârziere ar putea fi penalizată de Gosp-Com

Potrivit directorului adjunct al Gosp-Com, Kojokar Attila, conform contractului, termenul de predare a lucrării ar fi fost 8 ianuarie 2015, iar perioada de eligibilitate pentru proiect, decembrie 2015. Acesta a explicat că toate lucrările puteau fi decontate prin Fondul de Coeziune, dacă ar fi fost finalizate la termen, și că acum firma va fi obligată să găsească soluții pentru a acoperi restul de costuri până la finalizarea și predarea proiectului.

„Avem și noi o cotă de cofinanțare de aproximativ 9% și mai are și autoritatea locală, undeva la 2% din proiect, în rest efectiv sunt deja cheltuieli neeligibile. Noi, conform contractului, avem și o posibilitate de a penaliza constructorul, pentru că pentru fiecare zi de întârziere putem să aplicăm 0,1 % penalizări și se poate merge până la maxim 10% din valoarea contractului. La un contract de douăzeci și ceva de milioane de lei,  înseamnă o sumă foarte mare ca și penalități. Noi am discutat de nenumărate ori cu constructorul, am încercat să exercităm presiuni ca să aducă oameni, să facă mobilizarea, pentru că asta era problema de cele mai multe ori, faptul că nu s-a mobilizat destulă forță de muncă, și chiar și acum, de exemplu, lucrează doar 2 echipe. Tot insistam noi să fie aduse cel puțin 6-7 echipe pe șantier ca să avem cât de cât progres, pentru că nu se progresează. În ceea ce privește acest contract- fiind o parte din lucrări propuse spre fazare- restul lucrărilor care nu au fost fazate ar trebui să le închidem noi până în 30 iunie. De aceea, am avut și săptămâna trecută și vom avea și săptămâna aceasta o întâlnire cu conducerea din Ungaria a firmei OMS- constructorul care a efectuat toate lucrările la Întorsura Buzăului. Mai avem o discuție, am vrea să ne asigurăm că vor  mobiliza forță de muncă pentru ca să terminăm lucrările care nu sunt fazate, până în 30 iunie. Acele tronsoane și acele străzi care s-au executat măcar să fie funcționale, deci acolo unde mai trebuie să legăm o conductă, să facem legăturile acestea cât mai repede. Avem de executat și niște stații de pompare, fără de care sistemul sigur că nu va fi funcțional. Sunt cam 11 stații de pompare în proiect, și noi am insistat ca măcar 8 dintre ele să fie puse în funcțiune ca să asigurăm noi funcționalitatea sistemului, pentru că efectiv conductele sunt puse și ar fi nevoie și de aceste stații de pompare ca să fie sistemul funcțional.” – a declarat Kojokar Attila.

Directorul adjunct al Gosp-Com spune că deși timpul scurt, de aproximativ 2 luni, pe care firma contractată îl mai are la dispoziție pentru a finaliza ultima jumătate a lucrării  pune presiune mare pe umerii lor, dacă firma OMS asigură o mobilizare corectă a muncitorilor, șansele ca lucrarea să fie finalizată nu sunt pierdute. Acesta a explicat că la momentul actual, valoarea lucrărilor se ridică la 6 milioane de lei, dar pentru faptul că firma nu mai poate accesa bani din Fondul de Coeziune, va fi nevoită să apeleze la împrumuturi bancare pentru a acoperi costurile: „Aceste lucrări sunt necesare pentru a avea un sistem cât de cât funcțional. Acum,  nemaiavând surse din Fondul de Coeziune trebuie să le asigurăm noi banii. Pe de-o parte avem partea noastră de cofinanțare, care este undeva la 9 %, adică două milioane și ceva ar fi partea noastră, ar mai fi și o mică parte a autorității locale de la Întorsura Buzăului – cam 2%, și diferența va trebui cumva să găsim o soluție, printr-un credit sau cumva să o acoperim. Ulterior vom încerca să acoperim din următoarea perioadă de programare. Pe de altă parte, având și penalitățile conform contractului, putem să aplicăm acele penalități de întârziere, cu care vom putea să compensăm, deci nu vom fi nevoiți să plătim noi întreaga sumă, ci încercăm să facem o compensare cu penalitățile, pierderea finanțării fiind din vina constructorului. (…) Deja am și demarat procedurile, pentru că toate procedurile și comunicările se fac prin firma de inginerie, noi am și depus deja o revendicare față de firma de ingineri și dânșii trebuie să ne răspundă în termen scurt, apoi vom factura efectiv penalitățile către constructor.”

Se îngrașă porcul în Ajun: OMS are două săptămâni la dispoziție ca să finalizeze ce nu a putut în 4 ani … . .

Potrivit conducerii Gosp-Com, Primăria ar fi trimis un ultimatum prin care solicita ca măcar în cazul câtorva dintre străzi aceștia să asigure finalizarea lucrărilor, întrucât acestea urmează a fi asfaltate în terment de două săptămâni, ceea ce ar duce la imposibilitatea de a mai efectua alte lucrări la rețeaua de apă și canalizare. Surprinzător, directorul adjunct al Gosp-Com este de părere că acest lucru este realizabil, și că în cazul în care firma constructoare ar trimite mai mulți muncitori, cele câteva străzi ar putea fi asfaltate la termen.

„Sunt niște lucrări contractate de către Primărie, pe 4 sau 5 străzi mi se pare că se dorește asfaltarea. Noi am avut mai multe discuții inclusiv cu reprezentanții Primăriei, și am avut și întâlniri la care au participat și reprezentanții constructorului. Dânșii ne-au prezentat situația proiectului și au insistat să avansăm noi cu lucrările pe acele străzi ca să poată să vină cu asfaltul. La un moment dat am și primit un fel de ultimatum din partea Primăriei în care ni se spunea că dacă în două săptămâni nu terminăm pe acele străzi, dânșii vor trebui să vină cu asfaltarea și nu o să mai putem să intrăm să lucrăm acolo. Noi i-am comunicat și constructorului de fiecare dată și din câte știu eu, cel puțin pe unele străzi discutăm de câteva zeci de metri de conductă care, prin mobilizare cât de cât decentă, s-ar putea asigura terminarea acestor lucrări în termenul acesta de două săptămâni. Ar mai fi și niște tronsoane unde sunt câteva sute de metri de executat, acolo este un semn de întrebare, dar și în cazul străzilor respective, dacă s-ar asigura mobilizarea pe care noi o solicităm de foarte multă vreme, s-ar putea termina și acele tronsoane.” – a conchis Kojokar Attila.

Valoarea totală a proiectului se ridica inițial la suma de 35.668.097 de lei și viza extinderea și modernizarea sistemelor de apă uzată a orașelor Sfântu Gheorghe, Covasna, Târgu Secuiesc și Întorsura Buzăului. Pe parcurs au mai existat și alte probleme. Conducerea Gosp-Com declara la finalul anului trecut faptul că din cauza managementului defectuos al firmei contractate pentru lucrarea din orașul Covasna, predarea stației de epurare a trebuit amânată.

Ioana Ardeleanu, Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail