Pentru cititori doresc să prezint câteva „cugetări” despre moarte din opera Sfinţilor Părinţi bisericeşti, a filozofilor creştini şi biblice. Când suntem în ceasurile noastre de taină, când umblăm prin noi înşine este bine să cugetăm la cele ce vor urma.
*
Ca să mori uşor trebuie să te pregăteşti din vreme de moarte. Adică, să-ţi tai legăturile cu păcatul, să te eliberezi de grijile cele lumeşti, să te lepezi de ispitele şi plăcerile trupeşti care ţin sufletul închis ca într-o temniţă şi fac ca moartea să fie dureroasă, amară şi grea.
*
Moartea este cel mai mare eveniment din viaţa noastră, cea mai importantă şi mai lungă călătorie la care ne cheamă Dumnezeu. Deci trebuie să ne pregătim pentru ea cu cea mai mare grijă şi atenţie, ca să nu ne temem de ea, nici să ne întristăm că am pierdut fericirea de veci.
*
Moartea este ecoul şi secerişul vieţii noastre. Cum ne-a fost viaţa, aşa ne este moartea. Bine trăieşti, liniştit mori. Rău faci, tulburat şi mustrat mori.
*
Numai cei robiţi păcatelor se tem de moarte şi se îngrijesc de numele ei. Dacă am fi fără păcate, sau ne-am căi de ele, dacă ne-am pregăti de ea ca şi Sfinţii, prin post, rugăciune şi milostenie, am primi-o cu bucurie, căci ar pune capăt unei lupte cu diavolul.
*
Nimic din tot ce adunăm pe pământ nu ducem cu noi, decât un rând de haine şi un coşciug pe care ni-l dau alţii (Horaţiu).
*
Moartea nu se teme, nu se înduioşează de nimic, nici de avere, nici de ranguri, de mărire, purpură şi putere, toate sunt deşertăciune şi împreună cu gloria şi mândria rămând în patul în care am murit.
*
Moartea este legea destinului uman, este umbra păcatului strămoşesc, dar nu este ultima ţintă a vieţii omeneşti.
*
Moartea este hotar de trecere între două vieţi, este prag de trecere în nemurire. Cu ea încetează viaţa trupească, biologică, efemeră şi începe viaţa sufletului, adevărata viaţă, care e dincolo de ceea ce vedem, pipăim, auzim şi simţim.
*
Moartea este tunelul umbros prin care ajungem la o viaţă nouă, mai bună sau mai rea, în rai sau în iad, după cum ne-au fost faptele în această viaţă.
*
Moartea este cale de strămutare în lumea celor ce au fost, strămoşi, moşi, părinţi, rudenii care aşteaptă în mormânt – cu toţi drepţii – învierea trupurilor pentru judecata universală.
*
Moartea vesteşte curmarea soarelui care ridică vălul nopţii de deasupra vieţii fiecăruia ca să se bucure sau să se întristeze de felul cum a trăit în viaţă.
*
Moartea este groaznică numai pentru cei păcătoşi, căci pentru cei virtuoşi este prag de fericire, împreună cu Hristos. În aceste sens Sfântul apostol Pavel zice: „Pentru mine viaţa este Hristos, iar moartea un câştig” (Filipeni 1, 20-21).
