Acasă Arhive pentru 2025-09-05
Manualele școlare: peste 52.700 de exemplare, 92% deja în județ
Inspectoratul Școlar Județean Covasna a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că pentru anul școlar 2025-2026 au fost achiziționate peste 52.700 de manuale, dintre care 92% au ajuns deja în județ. Procesul, a fost extrem de solicitant, a presupus patru etape distincte de achiziție și a inclus manuale în limba română, maghiară, dar și rromani. […]
„Dincolo de vânt și păpădii”, autor Maria Nicoleta Tabalai – o carte despre rădăcini și desprinderi, despre fragilitate și forță, despre iubire ca rană și mângâiere
În acest weekend se încheie Stagiunea în aer liber organizată de Opera Brașov
Unități de învățământ fără autorizație sanitară de funcționare, la început de an școlar
Cinci regizori şi trei critici debutanţi, în finala Festivalului „DbutanT” de la Sfântu Gheorghe
Complex educaţional modern pentru copiii cu nevoi speciale, la Sfântu Gheorghe
Ziua eliberării oraşului Sfântu Gheorghe, sărbătorită prin ceremonii militare şi religioase
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive