„Idealul creştin” în faţa morţii este ca sufletul să ajungă în faţa lui Dumnezeu şi să trăiască în comuniune cu El şi cu aleşii Săi. După învierea Domnului, moartea nu mai are aspect înfricoşător, ci este plăcută, dorită şi atrăgătoare, mijloc de trecere la învierea şi veşnicia nostră. Trecem la iubirea care ne aşteaptă, pentru o bucurie şi fericire veşnică. De aceea este timpul şi locul să ne pregătim din vreme după voia Domnului, pentru o moarte conştiincioasă, în căinţă profundă şi totală pentru trecutul nostru plin de păcate, spovediţi şi cuminecaţi cu Sfintele Taine ale lui Hristos-Dumnezeu cel Înviat din morţi.
*
În viaţa aceasta, până ce sufletul petrece în timp, este ca într-o temniţă. De aceea David se roagă Părintelui ceresc: „Scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numelui Tău” (Ps. 141, 10). Iar bătrânul Simion, când a luat în braţe pe pruncul Iisus la 40 de zile, a ştiut să nu ceară de la Elaltă graţie, altă binecuvântare decât moartea, ca astfel să fie slobod din cătuşele acestei vieţi. Această graţie o imploră Sfântul Apostol Pavel când zice către Dumnezeu: „Dar având să mă slobozească (din legăturile trupeşti) şi să fiu împreună cu Hristos” (Filipeni 1, 2). Cât vieţuim în trup pe pământ, nu vedem pe Dumnezeu (II Cor. 5-6), parcă am trăi într-o ţară îndepărtată de Patria noastră cerească (Evr. 13, 14). De aceea unul dintre sfinţi zice că nu mai avem moarte, ci început al vieţii. Pentru aceea moartea sfinţilor este ziua naşterii lor pentru viaţa veşnică, în care au intrat. Drepţii n-au nici o moarte, zice Sfântu Atanasie cel Mare, Părintele Ortodoxiei, autorul celor şapte articole din „Crezul” de la Niceea (325), ci o trecere în eternitate.
*
Fericitul Ciprian zice: „Păcătosul se poate teme de moarte, căci el după moartea trupului, trece la o altă moarte spirituală care va fi eternă”. Despre Sfântul Francisc de Assisi, din Biserica Apuseană, se spune că la moartea sa cânta şi îndemna pe alţii să cânte, că peste puţin timp va fi în comuniune cu Dumnezeu. Un sihastru care a fugit de lume şi trăgea să moară dar cânta, a fost întrebat de ce face astfel? Frate, a răspuns sihastrul, între mine şi Dumnezeu nu există decât zidul corpului meu. Acest corp acum se dărâmă, iar eu mă duc să văd pe Dumnezeu. Acest fapt mă bucură, iar eu cânt.
*
Adam şi Eva au fost concepuţi să fie nemuritori, dar prin viclenia diavolului au fost ispitiţi la păcat şi de aici a izvorât tot răul care s-a declanşat în cosmos, toate necazurile, suferinţele, sfârşind cu moartea. Dar a trăi mult în lume, a avea viaţă lungă înseamnă a pătimi mult, a suferi mult şi a păcătui îndelung. Este de dorit să ai viaţă mai scurtă, să trăieşti mai puţin şi să păcătuieşti mai puţin. Este preferabilă viaţa scurtă cu păcate mai puţine.
*
Moartea este aura vieţii, dezbrăcarea vieţii de valorile efemere ale unui astru care răsare mai frumos şi mai strălucitor într-alt orizont, cu trei probleme care se pun spiritului uman şi la care trebuie să răspundă: a) Dumnezeu; b) Suflet şi c) Veşnicia în care va intra. Cum le-ai primit în viaţă şi cum le-ai apreciat? Cum ai primit pe Mântuitorul Hristos şi Învierea Sa?
*
Toţi oamenii se tem de judecata lui Dumnezeu, dar pe când păcătoşii trec de la frică la disperare, sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu trec de la frică la încredere deplină. Învaţă şi trăieşte de acum ca şi cum ai fi în ultimul ceas al vieţii. Învaţă să mori liniştit, să te desparţi de lume, iar frica să nu te stăpânească şi nici amintirile păcătoase să nu te ispitească. Învaţă să te lepezi de cele pământeşti care nu-ţi mai folosesc la nimic, ca să te poţi lega de Hristos-Dumnezeu. Deprinde-ţi trupul cu rugăciune şi cu post, ca la vremea plecării de aici să nu regreţi nimic. Cine te va pomeni după moarte sau cine se va ruga pentru tine? Fă acum ce ai dori să faci când vei fi mort, că nu ştii ce se va întâmpla cu tine după moarte. Până trăieşti şi ai vreme, adună-ţi averi netrecătoare, fă milă ca să fi miluit.
*
Hristos-Dumnezeu primeşte pe cei ce mor în stare de har, care se odihnesc de ostenelile lor. Celor ce mor în focul dragostei de Dumnezeu, care se unesc cu El şi nu se mai tem de ceasul morţii, Domnul Hristos le zice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
