Bucuria Învierii nu are valoarea unei bucurii momentane. Ea capătă o însemnătate deosebită şi pentru veşnicia morţii. Ceea ce am făcut şi trăit aici ne va rămâne în continuare şi dincolo şi ne va bucura sau ne va întrista pe vecie. De aceea se cuvine ca modul în care ne manifestăm în viaţa temporală, pământească, să servească fericirii noastre veşnice (D. Stăniloae)
*
În cosmosul întreg moartea are putere absolută dată de Dumnezeu. Ea distruge păcatul şi stopează răul în lume, ca această viaţă să nu se transforme într-un infern. Ea pune frâu păcatului sub orice formă, în trup şi în suflet, în gând, în cuvânt şi în faptă şi opreşte aria de acţiuni ale diavolului. Bunătatea lui Dumnezeu a rânduit ca moartea să vină la sfârşitul ostenelilor omului, ca el să se bucure de toată munca sa când intră în veşnicie. În această ordine de idei, îmi amintesc că la intrare în cimitirul satului meu natal – Năneşti, judeţul Maramureş – era încrestată pe poartă următoarea frază: „Intrare la izvorul vieţii şi locul de odihnă”.
*
Dumnezeu nu se bucură de moartea noastră, ca dovadă că El a lăsat-o să vină peste noi ca pedeapsă pentru păcatele neascultării protopărinţilor Adam şi Eva, iar mai pe urmă, din nemărginita Sa bunătate şi îndurare a rânduit-o să fie binecuvântare cerească care să ne uşureze necazurile, suferinţele şi durerile şi să fie ajutor şi mîngâiere oamenilor în toate împrejurările. Sfânta Scriptură zice în acest sens: „Fericiţi cei morţi, care mor de acum întru Domnul. Aşa grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, pentru faptele cu care vin ei” (Apocalipsă 14, 13).
*
Dumnezeu a rânduit ca moartea – cu coasa ei reală dar nevăzută – să adune în faţa lui, de pe întreaga planetă, pe toţi oamenii buni şi răi, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, mare şi mic, drepţi şi păcătoşi, săraci şi bogaţi, flămânzi şi înfometaţi, pe cei de sus dar şi paria societăţii, pe fraţii noştri mai mici, pe conducătorii noştri care ne-au stăpânit, ne-au bătut şi ne-au omorât. Toţi, absolut toţi care au călcat pe acest pământ vom trece pragul morţii, căci ea n-are preferinţă şi nici protejaţi. Toţi, cu voia lui Dumnezeu, vom fi adunaţi la sfârşitul lumii, în locul voit de Dumnezeu, ca să fim judecaţi după viaţa şi faptele noastre de aici de pe pământ de Bunul Dumnezeu în Sfânta Treime, de Maica Domnului, Maica suferinţelor şi a durerilor, de Sfinţii Îngeri, de Sfinţii Apostoli, de toţi Sfinţii, de martirii şi eroii neamului nostru, care au suferit chinuri, pedepse şi moarte pentru Hristos-Dumnezeu. Moartea voită de Părintele ceresc, uşurând patimile şi toate durerile celor pătimitori, va şterge lacrima celor disperaţi şi va preface în bucurie durerile celor încercaţi de pe acest pământ. Bucuria care se va revărsa peste fiecare va fi proporţională cu faptele lor bune sau rele. El, Dumnezeul drepţilor, va răsplăti tuturor după dreptate, după măsura dragostei cu care au împlinit voia lui Hristos-Dumnezeu şi au ascultat poruncile sale.
*
Fericitul Augustin, profund cunoscător al sufletului omenesc cu toate aspiraţiile şi necazurile sale, creşte în el dorinţa şi pasiunea de a trăi mult pe pământ. Este poate o preanunţare a faptului că omul dintru început a fost conceput să fie nemuritor, iar diavolul l-a ispitit şi l-a îndemnat la păcat din care a pornit tot răul în lume. Dar a trăi mult înseamnă a păcătui mult şi a suferi îndelungat. E de preferat ca viaţa să fie scurtă şi cu necazuri puţine.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
