Are 21 de ani, este din România şi a câştigat încrederea mediului universitar din SUA, fiind acceptat în cadrul unui program de internship în celebrul Silicon Valley pentru o inovaţie menită să ajute şi să corecteze postura corpului, PostureHealth.

Ion-Alexandru Secară este un tânăr antreprenor pasionat de informatică încă din copilărie şi care afirmă cu sinceritate că nu a avut niciodată un idol, ci doar idei. Idei care, spune el, au dus şi vor duce la rezolvarea problemelor reale pe care fiecare dintre noi le avem.

Din România în SUA, via Georgia şi Marea Britanie


Născut în Tecuci, românul din Silicon Valley şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Iaşi şi Bucureşti. La vârsta de 13 ani, părinţii săi s-au mutat în Tbilisi, Georgia, unde a şi urmat liceul. Ulterior, a avut oferte de la universităţi din SUA şi Europa de Vest, iar în cele din urmă a optat pentru Universitatea St. Andrews din Marea Britanie, unul dintre motivele pentru care a ales acest drum fiind şi Departamentul de informatică al instituţiei de învăţământ.

Cariera de inginer software începe pentru Ion-Alexandru Secară la un start-up din Bucureşti, după cum chiar el a povestit pentru AGERPRES: „Am lucrat anterior ca inginer software la Iron Sheep Tech (un startup românesc în Bucureşti), Adobe şi Intuit. Am ales o cale către o carieră în inginerie software, deoarece dezvoltarea de software ce poate schimba viaţa oamenilor în bine este cea mai mare pasiune a vieţii mele. Cu toate acestea, în timpul meu liber mă puteţi găsi făcând sport, citind cărţi, educându-mă despre egalitatea socială şi desenând cu pasteluri”.

Şi, totuşi, cum şi de ce Silicon Valley? „În ultimul meu an de universitate, am fost acceptat într-un program foarte competitiv, numit Silicon Valley Internship Program, care îi aduce pe cei mai buni ingineri software din Silicon Valley să lucreze pentru start-up-uri în Silicon Valley. Procesul de recrutare a durat aproximativ cinci luni, aşa că a trebuit să rămân concentrat permanent pentru a-mi îndeplini unul dintre visele vieţii mele de a ajunge în California”, ne-a dezvăluit tânărul inginer.

Ion-Alexandru Secară caracterizează paradisul IT din Silicon Valley drept unul „extrem de competitiv”, unde „oamenii muncesc foarte mult”. Lucrează alături de unele dintre cele mai inteligente şi mai creative minţi din lume şi recunoaşte că mai are multe de învăţat, dar în acelaşi timp şi multe de oferit.

„Nu am avut niciodată un idol, ci doar idei”


Cât despre pasiunea pentru inovaţie, tehnologie şi medicină a lui Ion-Alexandru… „Întotdeauna am vrut să îmi folosesc cunoştinţele pentru a crea lucruri care să rezolve probleme reale pe care eu şi cei din jurul meu le avem. Nu am avut niciodată un idol, ci doar idei! De când eram copil, lucram la mici proiecte care rezolvau probleme pe care eu le observam în jurul meu. Primul software pe care l-am dezvoltat a fost o aplicaţie de mobil pentru persoane cu Alzheimer care nu mai ţineau minte cum să ajungă acasă. Cu timpul, am mai dezvoltat proiecte în special legate de diabet, analize la sânge şi dietă, dar niciunul nu s-a ridicat aşteptărilor. În ciuda faptului că aceste proiecte nu au funcţionat, eram mulţumit că am învăţat foarte multe pentru a dezvolta aplicaţii de calitate şi mai înaltă şi am rămas încrezător că pot dezvolta ceva care să aducă cu adevărat valoare vieţilor oamenilor”, ne-a spus antreprenorul.

După perioade de timp în care a experimentat idei, ce au ajuns în cele din urmă şi aplicaţii palpabile, a venit şi momentul mult aşteptat de a breveta în SUA un software revoluţionar ce poate aduce beneficii majore celor care au probleme cu postura spatelui după ore în şir petrecute pe scaunul de la birou. Totul a început de la experienţa proprie, pe vremea când Ion-Alexandru studia în Marea Britanie.

„În timp ce studiam în St. Andrews, am început să îmi dau seama că postura mea este groaznică şi am început să simt dureri de spate după ce am stat în faţa unui calculator pentru perioade îndelungate de timp. Privind în jurul meu, mi-am dat seama că nu sunt singurul care suferă din această cauză. Prin urmare, în urmă cu aproape doi ani, m-am alăturat unui proiect open-source care dezvolta software pentru a recunoaşte corpul unei persoane, sub forma unei structuri scheletice. Trei luni mai târziu, am părăsit proiectul open-source, crezând că am acumulat suficiente cunoştinţe pentru a putea dezvolta propriul algoritm de recunoaştere a corpului, pe care doream să-l folosesc pentru a-mi îmbunătăţi propria postură. În ultimul meu an de universitate am putut dezvolta un software foarte de bază care îmi evaluează postura în timp real şi mă anunţă să fac o pauză de exerciţii în fiecare oră. Unii dintre prietenii mei au văzut proiectul şi au vrut să-l folosească şi din moment ce se confruntă cu aceeaşi problemă. Văzând valoarea din softwareul pe care l-am dezvoltat, am decis să îl brevetez când am ajuns în SUA”, a declarat Secară.

Una dintre companiile globale de renume ce investeşte în inovaţii tehnologice revoluţionare, Samsung, s-a arătat interesată de acest proiect al tânărului român, mai precis de cumpărarea brevetului de invenţie.

„Am avut câteva discuţii cu Samsung în privinţa cumpărării brevetului şi a tehnologiei. Simt că proiectul în sine abia începe şi vreau să fiu acolo pentru a mă asigura că îşi atinge potenţialul maxim. Companiile mai mari vor încerca să găsească valoare financiară în acest proiect, dar eu vreau să creez o tehnologie care să aducă cu adevărat valoare în viaţa oamenilor. Alte oferte nu am mai avut până acum”, a menţionat

Am vorbit cu inginerul român din Silicon Valley şi despre ce va însemna perioada următoare pentru el din punct de vedere profesional. Planurile sale depind de finalizarea proiectului PostureHealth la care lucrează în prezent, dar mizează şi pe revenirea în România după ce va dobândi cunoştinţele necesare pentru a le pune în practică.

„Deocamdată mai am un contract de două luni cu compania LoopUp în San Francisco. Aş vrea să duc acest contract până la sfârşit, după care, în funcţie de rezultatul aplicaţiei pentru o nouă viză, voi rămâne aici în SUA sau mă voi întoarce în România. Indiferent de situaţie, mă voi focusa 100% pe acest proiect, deoarece cred că are un potenţial major în a reduce numărul cazurilor de dureri de spate şi în a avea o viaţă mai activă şi sănătoasă. Cu siguranţă vreau să mă întorc în România. Cred că potenţialul comunităţii tech din România este incredibil. Nu m-a mirat deloc să întâlnesc aşa de mulţi români când am ajuns în Silicon Valley. Planul meu ideal este să rămân în SUA până când dobândesc cunoştinţele necesare pentru a avea un efect cât mai pozitiv atunci când mă voi întoarce acasă”, a menţionat Ion-Alexandru Secară.

România, în topul industriei IT


Capacitatea tinerilor români pasionaţi de tehnologie este recunoscută la nivel mondial şi din ce în ce mai multe companii internaţionale îşi doresc să îi aibă în echipele lor. De altfel, România continuă să se afle în topul mondial al industriei IT, însă cu toate acestea un studiu publicat, anul trecut, de Codecool şi Brainspotting scotea în evidenţă faptul că peste 37.000 de profesionişti IT au plecat din România în ultimii 20 de ani, în timp ce deficitul anual al angajaţilor din acest sector este de aproape 15.500.

Conform cercetării „Scaling Up”, cea mai importantă barieră identificată de 6 din 10 companii din România se referă la complexitatea abilităţilor din piaţă. De asemenea, circa 50% dintre companiile intervievate susţin că sunt limitate de aşteptările salariale, care tind să fie mai mari decât abilităţile identificate. Din punct de vedere al satisfacţiei legat de pregătirea profesională a oamenilor, companiile sunt mulţumite.

De asemenea, în viziunea a nouă din zece lideri care activează în industria IT din România, curricula educaţională trebuie adaptată cu realitatea zilelor noastre. În plus, 60% dintre companii consideră că trebuie crescut numărul de absolvenţi, un procent similar fiind de părere că trebuie menţinută scutirea de taxe. În timp ce 50% dintre companii vor să fie încurajată reconversia profesională, pentru 40% este importantă încurajarea IT-iştilor de a se întoarce în ţară.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail