Depănând noinul de amintiri din această foarte atractivă deplasare, am încercat să le structurez în episoade interesante. Le-am grupat în alternanță de teme, pentru a nu plictisi distinsul public cititor. Care este oricum sastisit de felul lui după câte tracasări zilnice este nevoit să suporte. Noroc că-l mai încânt eu cu „prostioarele” mele și îl fac să uite. Sau să zâmbească…
Șapte curiozități unice în lume
…Ei și am ajuns la prezentarea Celor șapte curiozități aflate doar în Myanmar. Ele se adaugă Celor șapte minuni ale lumii antice (Piramida lui Keops, Grădinile suspendate din Babilon, Templul Zeiței Artemis din Efes, Colosul din Rodos, Mausoleul din Halicarnas, Statuia lui Zeus din Olympia, Farul din Alexandria), dar și a Celor șapte „noi” minuni ale lumii (Marele Zid Chinezesc, Oraşul Petra – Iordania, Statuia lui Hristos – Brazilia, Machu Picchu – Perú, Piramida de la Chichén Itzá – Mexic, Colosseumul din Roma, Mausoleul Taj Mahal – India).
Raritățile birmaneze le-am admirat pe îndelete în prezenta deplasare. Minunile antice le știam din tinerețe – cu excepția Grădinilor, care se pare că nici nu au existat (!) – iar splendorile din a treia categorie, cu două excepții, mi-au bucurat ochii și sufletul în anii din urmă. Stați liniștiți, nu voi rata nici Statuia gigantică a Mântuitorului din Rio de Janeiro și nici maietuoasa Fortăreață peruviană. Deocamdată se află pe lista de așteptare impusă de…pandemie. Dar trecea ea….
Revenind la „Tărâmul de Aur”, iată bizareriile locale de neîntânit în alte părți ale lumii:Tribul Femeilor cu…gâturilor alungite; Pescarii care vâslesc cu…piciorul; Stânca aurită ce sfidează gravitația; Gigantica Statuie a lui Buddha ce stă în poziție …culcat; U Bein Bridge – Cel mai lung pod din lemn de tec; Singura țară în care deși se circulă pe dreapta, mașinile au volan tot pe… dreapta!; Și în sfârșit, dar nu în cele din urmă, miile de Temple de la Bagan.
Bagan, teritoriu budist
Să începem prezentarea de la coadă la cap. Așadar, Bagan. Pentru a ajunge în fosta capitală birmaneză am plecatdin Yangon – o altă ex-capitală. Oooo, dar au existat de-a lungul timpului și alte reședințe oficiale, precum… Ava, Amarapura, Mandalay!!! Această succesiune aiuritoare a orașelor în care și-au avut sediul organele supreme ale puterii de stat este la urma-urmei și ea o curiozitate în sine a vechii Burma.
…Cu noaptea în cap a avut loc transferul la aeroport pentru îmbarcarea pe zborul cu destinația Bagan. Sunt 900 de km. Pe pistă, „big surprise”. Ne urcăm într-un mic ATR! Nu mai zburasem cu un avion cu elice de…40 de ani (!?), pe când făceam excursii în URSS. După deplasările cu coloșii Boeing și Airbus, iată la ce ajunsesem! Exact ca în șlagărul „De la fleici și antricoate…”
Mai să leșin! Mă gândeam că într-o țară în care se circulă pe alocuri cu carul tras de boi, ce aviație poate să existe!? Așa-mi tebuie, că nu mă mai potolesc. Nici testamentul nu-l aveam gata.
Totuși, faptul că citiți aceste rânduri demonstrează că aparatul a rezistat cele două ore de survol. Ni s-a servit chiar și o gustare. Sâc. Marele inconvenient l-a reprezentat zgomotul „ca în moară” al motoarelor, încât la coborâre călcam ca…surzii.
Să povestim acum despre acest teritoriu unicat, numit Bagan. Așezarea a fost fondată, ehei, încă în anul …849 de Regele Pyinbia, conducătorul poporului venit aici din Tibet. Capitala Regatului birmanez între secolele XI și XIII se mândrea încă de pe atunci cu ridicarea a nu mai putin de…zece mii de pagode și stupe, majoritatea realizate din căramidă. Uimitor e că multe dintre ele rezistă și astăzi!? Aflate însă zonă seismică se ivesc și dezastre, așa cum s-a întâmplat în urma marele cutremur din 1975, care a afectat multe dintre anticele edificii.
Bagan m-a impresionat nu prin mărimea populației și a suprafeței, ci prin numărul enorm de temple rămase în picioare – cca. 2.500 după unii, 3.000 după alții!!! Cine mai stă azi să le numere??? Este un Sit unic în lume ce se întinde pe aproximativ 50 km2, inclus pe lista monumentelor UNESCO.
M-am plimbat la început cu o motoretă fumegoasă prin acest uriaș Muzeu prăfos în aer liber, în care timpul parcă s-a oprit în loc. Numai temple aurii și copaci. Am optat apoi pentru un taxi, ca orice străin care se respectă. Puteam să aleg la o adică și bicicleta, caleașcă sau …carul cu două roți tras de boi zebu. Pentru distanțe scurte se recomandă însă „Pe jos… apostolorum”.
Iată la orizont faimosul Templu Ananda, care domină cu silueta-i elansată Valea Râului Irawaddy. Construcția îmbină stilul arhitectonic Mon cu unele influențe indiene. Incinta este dominată de patru statui înalte de aproape zece metri ale lui Budha, orientate către punctele cardinale
La fel de celebră este și Pagoda Shwezigon, a cărei constructie a început în timpul domniei Regelui Anawrahta, intemeietorul Dinastiei Bagan. Lăcașul este alcătuit dintr-o stupă centrală acoperită cu foițe de aur donate în semn de recunoștință de credincioșii budiști, fiind înconjurată de temple mai mici și diferite altare.
Legenda spune că în vremurile sale de glorie Baganul ar fi avut… patru milioane de temple !!!!!!
Totul…pe dreapta!
O la altă curiozitate (ca să nu-i spun aiureală) se referă la nostimada că deși se circulă pe partea dreaptă, autoturismele au volanul…tot pe dreapta!? O asemenea năzbâtie gen „Dorel de România” nu am mai întâlnit.
Explicația? Birmania a fost colonie britanică aproape un secol jumătate, iar în Regatul Unit se știe sensul de mers pe drumurile publice e inversat. În perioada respectivă Myanmar s-a aliniat fără să cârtească la respectiva regulă de circulație. Firește, a importat vehicule construite adecvat, cu volanul în dreapta și schimbătorul pe stânga. Până aici, nimic neobișnuit.
După cucerirea Independenței, șeful Juntei la putere a vrut să o rupă de tot cu Marea Britanie. Așa că a decis să schimbe … sensul circulației rutiere. Dar autovehiculele au rămas. Ca atare, birmanezii s-au învățat să circule în felul acesta unic în lume, în țara lor neexistând vreo întreprindere constructoare de automobile. De aceea s-a inventat ceva care să-i ajute: pe aripa din stânga-față s-a fixat o… tijă verticală, astfel ca șoferul să-și dea seama la depășiri de gabarit!
S-a făcut și un sondaj în rândul pietonilor. La întrebarea „Ce faceți dacă vedeți un omuleț verde pe stradă?” s-au primit următoarele răspunsuri:
- 60 la sută au declarat că se lasă de băut.
- 30 la sută au anunțat că se apucă de băut.
- 10 la sută consideră că trebuie să meargă la psihiatru.
- „Traversez”, a precizat corect o fetiță de șase ani.
Cel mai lung și vechi Pod din lemn de tec
Urmează încă o curiozitate intrată în Cartea Recordurilor: Podul U Bein, o punte cum nu-i alta. „Ei, ce poate fi nemaipomenit aici?”, mi-am zis când am plecat din Amarapura să vedem „minunea”. Am lălăit-o până la prânz pe la alte obiective mai mici, pentru a ajunge după-amiaza. Atunci este „quelque chose” – un magnific Apus de soare.
Aici, ca și la Bagan e musai să admiri Amurgul. Este un cadru parcă rupt din poveste. Dacă nu asiști și, mai ales, nu te pozezi când ultimele raze îndulcesc cu nuanțe de miere peisajul, degeaba ai venit! În Cambodgia, la Angkor Wat, era invers, trebuia să vezi Răsăritul.
…Am ajuns la timp. Aglomerație de nedescris. Cu greu șoferul găsește un loc în parcarea neorganizată. Tot soiul de vehicule cu motor și hipo staționează îngrămădite. Pe mica alee spre pod negustorii ambulanți ne momesc cu fleacuri. Noi, una și bună:„No, thank you!” Nu de asta ne arde acum. Ci de preumblarea pe acest obiectiv unic: U Bein. Ni se spune că este Cea mai lungă și veche construcție din lemn de tec (arbore tropical foarte rezistent) de pe Terra, fiind începută în anul 1849. Are lungimea de 1,2 km. și e înălțată pe o…mie de piloni peste Lacul Taung Tha Man.
Intrăm în lunga coloană a plimbăreților. Pe dreapta – dus, pe stânga – întors. Dar se produc și coliziuni. Hărmălaia îmi taie tot cheful. Mai ales copiii nu țin ritmul și se pierd în mulțime, spre disperarea părinților. Înaităm anevoios. Este de străbătut peste un km., dar în ritmul de melc cu care avansăm mi-e teamă să nu ratez Apusul. „Sorry, sorry!” Localnicii se dau politicos la o parte.
Privesc atent la scândurile podului care se mișcă ici, colo și regret că nu prea pot să admir peisajul. În sfârșit, am ajuns! Ne tragem sufletul și privim în jur. Grozav! Niște barcagii ne cheamă jos să ne ducă câțiva zeci de metri spre larg, pentru a putea panorama. Unii acceptă, eu ezit. Cine știe ce pățanie mai iese și de aici?
Luminozitate scade treptat și globul soarelui se tot micșorează la orizont. Fac fotografii în prostie. Apoi o luăm înapoi bâjbâind. Farmecul s-a dus, dar a meritat „efortul”.
Și acum când închid ochii și mă gândesc la acele momente, revăd ciudatul Pod U Bein în toată splendoarea sa…
„Omul trebuie să trăiască cel puțin de dragul curiozității”, spune un vechi proverb oriental. (Va urma ultimul episod).
Horia C. Deliu
