Isuse, ca să Te urci la
Ierusalim de
Florii,
Treceai și prin orașul unde eram la școală.
Cum Te-așteptau sufletele de copii să vii,
Plângând pe la gazde-n cămăruța goală !
Tu ne mântuiai și ne trimiteai iar la părinți,
Cu brișci și căruțe pornindu-ne acasă
Sub soarele cu luciri fierbinți
Pe drumuri domoale de plasă.
Și ajungeam la cuiburile noastre prin sate
Înaintea rândunelelor întârziate.
Amurgurile își ardeau în cer rășina
Prin nori întruchipând răstigniri și vedenii.
Clopotele mâhnite înmormântau lumina
Și lin o coborau amestecând-o-n denii.
Toată săptămâna ți-o închinam numai ție
Și patimilor tale minunate,
Dar bătea în noi, ascuns, tainica bucurie
Că toate sunt un joc măreț și Tu le birui pe toate.
Joi porneam în cete la pădure
S-adunăm călțunași și viorele,
Umpleam de chiot și cântec dealurile sure,
Uitând că ești mort și c-o să te împodobim cu ele:
Zăceau pe Sfânta Masă biete flori vinete, încă infrigurate,
Și printre ele lucea, vie, zugravită pe icoană,
Roșia floare a coastei Tale însângerate
Și stropii de sânge picurați din coroană.
Dar dacă zarzării erau înfloriți, făceam jaf,
Și Te-năbușeam sub troiene de cununițe
Pe Tine și pe tot alaiul de pe Sfântul epitaf,
Iosif,Nicodim, mironosițe
Și Maica Domnului cu mahrama pe cosițe.
Vineri Te prohodeam apoi de-a bine.
Biserica era o slavă de fum și pară,
Vădanele boceau toți morții pe-afară,
Mama mă strângea la piept cu suspine
Și muream și noi toți cu Tine
Până ce duminica înviam iară :
Tu ca să te urci la cer și să te schimbi la față,
Noi să ne-ntoarcem jinduiți la viață,
La ouă, la miel, la cozonaci
Și la scrânciobul aninat între copaci.
Mângîietorule încununat de spini,
Oricâte amărăciuni am înghițit pe cale,
Mi-s încă stupii sufletului plini
De toată mierea amintirii Tale.
Vasile Voiculescu
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
