Isuse, ca să Te urci la

Ierusalim de

Florii,

Treceai și prin orașul unde eram la școală.

Cum Te-așteptau sufletele de copii să vii,

Plângând pe la gazde-n cămăruța goală !

 Tu ne mântuiai și ne trimiteai iar la părinți,

Cu brișci și căruțe pornindu-ne acasă

Sub soarele cu luciri fierbinți

Pe drumuri domoale de plasă.

Și ajungeam la cuiburile noastre prin sate

Înaintea rândunelelor întârziate.

Amurgurile își ardeau în cer rășina

Prin nori întruchipând răstigniri și vedenii.

Clopotele mâhnite înmormântau lumina

Și lin o coborau amestecând-o-n denii.

Toată săptămâna ți-o închinam numai ție

Și patimilor tale minunate,

Dar bătea în noi, ascuns, tainica bucurie

Că toate sunt un joc măreț și Tu le birui pe toate.

Joi porneam în cete la pădure

S-adunăm călțunași și viorele,

Umpleam de chiot și cântec dealurile sure,

Uitând că ești mort și c-o să te împodobim cu ele:

Zăceau pe Sfânta Masă biete flori vinete, încă infrigurate,

Și printre ele lucea, vie, zugravită pe icoană,

Roșia floare a coastei Tale însângerate

Și stropii de sânge picurați din coroană.

Dar dacă zarzării erau înfloriți, făceam jaf,

Și Te-năbușeam sub troiene de cununițe

Pe Tine și pe tot alaiul de pe Sfântul epitaf,

Iosif,Nicodim, mironosițe

Și Maica Domnului cu mahrama pe cosițe.

Vineri Te prohodeam apoi de-a bine.

Biserica era o slavă de fum și pară,

Vădanele boceau toți morții pe-afară,

Mama mă strângea la piept cu suspine

Și muream și noi toți cu Tine

Până ce duminica înviam iară :

Tu ca să te urci la cer și să te schimbi la față,

Noi să ne-ntoarcem jinduiți la viață,

La ouă, la miel, la cozonaci

Și la scrânciobul aninat între copaci.

Mângîietorule încununat de spini,

Oricâte amărăciuni am înghițit pe cale,

Mi-s încă stupii sufletului plini

De toată mierea amintirii Tale.

Vasile Voiculescu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail