La Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe va avea loc duminică, 23 aprilie, după Sfânta Liturghie, ceremonia de decernare a diplomelor de Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe unui număr de cinci persoane, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea publică şi profesională desfăşurată de-a lungul vieţii lor.
La evenimentul care este cuprins în programul celei de a 30-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe va fi prezent și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care va oficia Sfânta Liturghie arhierească împreună cu un sobor de preoți. Cu această ocazie, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va fi prăznuit și hramul sfântului lăcaș, prilej de sărbătoare pentru românii ortodocși din Sfântu Gheorghe și din zonă.
În acest an, vor primi diploma de Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe: Rodica Pârvan – profesor, fost director al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” și consilier local, mai multe legislaturi; Constantin Buftea – tehnician, epitrop al Parohiei Ortodoxe „Buna Vestire” din Sfântu Gheorghe; Silvia Nițu – tehnician, susținătoare a formațiilor folclorice românești; Gheorghi Costiniuc – maior rtr., membru activ în cadrul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala locală; Ioan Badiu – profesor, colecționar, participant activ la manifestările culturale și civice românești. Acest titlu este acordat în paralel cu titlul „Pro Urbe” cu prilejul Zilelor oraşului Sfântu Gheorghe.
Potrivit Biroului de presă al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, „consilierii români din primele legislaturi ale Consiliului Local al Municipiului Sf. Gheorghe, după 1990, au propus şi susţinut acordarea anuală a titlurilor „Pro Urbe”. Cu timpul, această generoasă iniţiativă a fost deturnată de la scopul său iniţial, fiecare ediţie, cu câteva excepţii, constituindu-se în tot atâtea prilejuri de discriminare şi marginalizare a cetăţenilor români din municipiu.
În aceste condiţii, titlul de „cetăţean de onoare” al comunității românești din Sfântu Gheorghe a fost instituit de conducerile asociațiilor culturale și civice românești din Sfântu Gheorghe, în anul 2003, şi se acordă anual, în preajma sărbătorii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, unor persoane de peste 60 de ani care s-au distins prin activitatea profesională, culturală şi civică şi au contribuit la bunăstarea şi afirmarea comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe.
În perioada 2003-2023, conducerile asociațiilor culturale, membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș au acordat titlul de Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe unui număr de 172 de persoane.
În această perioadă, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a acordat titlul „Pro Urbe” unui număr de 14 cetățeni de naționalitate română, din care 6 au primit și titlul de cetățean de onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe”.
Maria Crețu-Graur
Foto: Arhiva Mesagerul de Covasna -Festivitatea de decernare a diplomelor de „Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe”, în anul 2022