Acasă Cetăţean de Onoare
Cinci persoane vor fi distinse cu titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, astăzi, în zi de sărbătoare
La Catedrala Ortodoxă – Paraclis Episcopal cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Gheorghe” are loc astăzi, 23 aprilie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, ceremonia de înmânare a diplomelor către cinci persoane care, în acest an, vor primi titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, „în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga […]
Dr. Ioan Lăcătușu, Cetățean de Onoare al comunei Rebricea
Cinci persoane din Sfântu Gheorghe vor primi „Diploma de cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sf. Gheorghe”, „în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate pusă în slujba binelui public”
In Memoriam. Dr. Maria CREȚU, medic primar, doctor în medicină, cetățean de onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe
Dr. Ioan Lăcătuşu – cetăţean de onoare al municipiului Iaşi
Participare covăsneană la Conferința Națională cu tema ,,Solidaritatea versanților. Interferențe culturale, istorice și religioase de o parte și de alta a Carpaților”, Ediția a II-a, ,,Sf. Gheorghe, Covasna, Miecurea-Ciuc, Izvoru Mureșului, Bacău, Iași”
Festivitate de decernare a diplomelor de „Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe”, mâine
Cinci persoane, distinse cu titlul „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti”;ceremonia, amânată din cauza pandemiei
Titlul de Cetăţean de Onoare al comunităţii româneşti din municipiul Sfântu Gheorghe va fi acordat unui număr de 10 persoane
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive