Tradiții de Izvorât, în Voinești, Covasna

Potrivit tradiţiei, sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Tânărul Leon, întâlnind un orb, s-a oferit să-l călăuzească până la un izvor din pădurile imperiale, în care, se spunea, sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri. Bătrânul l-a rugat să-i dea din această „apă vie”, apoi să-l dea pe la ochi cu puţină tină (noroi). Leon, cu frică, pune degetul în lutul negru şi tremurând, unge ochii bătrânului, care își recapătă vederea și, căzând în genunchi, zice: „am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica cea curată; aici este Izvorul Tămăduirii, apa sfinţitoare, fântâna vindecării şi locul chemării mele…”. Tânărul nu înţelegea ce s-a întâmplat, nu asistase niciodată la o minune, dar acum văzuse şi credea în puterea lui Dumnezeu. Bătrânul i-a spus: „pentru că ai fost bun şi m-ai ajutat şi nu degeaba te-a scos Sfânta Fecioară în calea mea, tu vei fi împărat şi vei spune ceea ce ai văzut”. Era vineri, în Săptămâna Luminată. Profeţia bătrânului s-a împlinit, Leon a fost ales împărat (457-474) şi primul său gând a fost să ridice peste acest izvor o frumoasă biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.

Un „Izvor al Tămăduirii” există în Voineștii Covasnei, în valea Hanko. În perioada interbelică, acesta era cunoscut de românii din Voineşti sub numele de „Izvorul Tămăduirii P.S. Justinian”, deoarece Episcopul Justinian Teculescu, născut în Covasna, şi-a făcut, mai bine de 30 de ani, cura din acel izvor „dătător de viaţă”. Mult timp, voineştenii au întrebuinţat apa izvorului la dospitul pâinii, la facerea plăcintelor şi pentru vindecarea bolilor de ficat, de stomac etc. Tot la început de secol XX, „în timpul primăverii, în prima vineri după Paşti, cunoscută în localitate sub numele de «Vinerea izvoarelor», preoţii ortodocşi din Covasna, împreună cu românii de aici, se îndreptau la Izvorul Tămăduirii, făcând cruci, pentru ca în timpul anului să fie feriţi de boli” (Covasna ilustrată, geografică și economică, geologică, balneară, medicală, industrială, turistică și arheologică, editată de Societatea de hidrologie și climatologie medicale și dr. V. Stroescu, medic balneolog la Covasna, București, 1933).

În timp, voineștenii au păstrat tradiția de a merge la „izvorul dătător de sănătate”: anual, în vinerea din Săptămâna Luminată, după slujba de sfințire a aghesmei mici (despre care se credea că are puteri vindecătoare asupra omenilor și animalelor și protejează recoltele câmpului), voineștenii, în număr mare, mergeau în poiana Hanko. Însă nu doar denumirea, ci și tradiția a suferit modificări: ziua de „Izvorât” a căpătat valențele unei sărbători câmpenești, a doua ca importanță în viața comunității, după Nedeia mocănească. Aveau loc concursuri de aruncat ouăle roșii rămase de la Paști (dacă nu mai rămăseseră, se înroșeau altele, de Izvorât), câștigător fiind cel care a aruncat cel mai sus sau posesorul oului care nu s-a spart. Apoi se petrecea, în muzica lăutarilor tocmiți.

Am selectat câteva din amintirile voineștenilor despre ziua de Izvorât: „Bunica mea îmi povestea că de Izvorât se ieșea pe poiană și aruncau cu ouă roșii în sus” (Elena Claudia Rotaru); „La Honcu se ținea Izvorâtul, se adunau toți cei din Voinesti, cu coșuri cu bucate – miel, cozonac, ouă roșii. Adulții petreceau cu lăutarii, iar noi, copiii, aruncam cu ouă roșii și ne jucam în poiană.” (Ileana Poteică); „Îmi aduc aminte cu plăcere de Izvorât!!! Așteptam cu mare nerăbdare ziua! Mergeam cu toată familia la Hanko, făceam grătare, aruncam ouă vopsite și strigam «Hristos a înviat»! Era plină poiana de familii din Voinești! Foarte frumos! Alte vremuri!” (Luminița Furtună); „Și eu am prins Izvorâtul la Hanko. Doamne, cât așteptam! Plase pline cu mâncare, se făceau focuri, grătar de miel… şi aruncam ouăle în sus, cine rămânea cu oul întreg câştiga. Frumoase amintiri ale copilăriei!” (Ana Petre); „Izvorâtul se ținea la Honcu, dupa orele de curs și semănatul cartofilor. De la mic la mare, cu mâncare tradițională, urcam în poiană, dansam pâna seara târziu. O sărbătoare câmpenească frumoasă!” (Tatiana Manea); „Și mama mea, fie iertată, mă punea mereu să mătur în fața porții, căci pe acolo trecea mare parte a voineștenilor în drum spre Honcu, adică treceau pe strada Baia de Piatră și era rușine să nu fie măturat!” (Lucia Tănase).

Material realizat de Florentina Teacă, muzeograf MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Foto: grup de voineșteni la Izvorât, anii ʼ50