Închinătorii, și nu numai ei, știu că ne aflăm în „Săptămâna Luminată”, care conţine două momente însemnate: vineri, cinstim Izvorul Tămăduirii, iar peste numai două zile – Duminica Tomii.
În popor există credința că odată cu Învierea Mântuitorului se deschid Porțile Raiului pentru sufletele păcătoșilor reținute în prinsoarea iadului și că intrarea simbolică rămâne deschisă până în Duminica Tomii.
În Săptămâna Luminată sunt evocaţi din nou morţii, persoanele drag ce ne-au părăsit. Acest interval este denumit şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. În credința populară se spune că aceia care trec în nefiinţă în ziua de Paşte şi în prima săptămână ce urmează merg direct în Rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că Uşile le sunt deschise. De asemenea, mai există credinţa că o dată cu Sărbătoarea Învierii spiritele morţilor părăsesc la modul figurat cimitirele pentru a „petrece” împreună cu rudele vii. Aşa au apărut obiceiuri legate de aprinderea focurilor ritual pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele.
Izvorul Tămădurii constituie un praznic special. El ne duce cu gândul la Maica Domnului, care are harul de a vindeca suferinţele oamenilor, dovedindu-se Izvor al Dumnezeirii, prin Naşterea Mântuitorului.
Numele concret al Sărbătorii îşi are obârşia într-o întâmplare miraculoasă sărvârşită cu multă vreme în urmă, când un orb şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe faţă cu apa unui fântâni situate într-o pădure de lângă Constantinopol. Legenda spune că înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure. La un moment dat întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă de băut şi apoi să-l conducă în cetate. Leon se uită în apropiere după vreun izvor, dar iniţial nu-l găseşte.
Atunci în mod magic a auzit vocea Maicii Domnului, care îi şopteşte să nu renunţe şi să mai caute. La scurtă vreme viitorul demnitar a întâlnit, într-adevăr, un izvor din apa căruia îi va da orbului să bea, spălându-i şi faţa. Imediat s-a produs un miracol şi sărmanul a început să vadă… Aflându-se nemaipomenita veste, în acel loc au început să vină bolnavi, oameni cu vechi suferinţe ce apoi s-au însănătoşit în chip înexplicabil, pentru ei înălţându-se o biserică falnică ce a primit hramul de Izvor al Tămăduirii.
Conform rânduielilor bisericeşti în prima vineri de după Paşti închinătorii cinstesc Izvorul Tămăduirii, evocând-o în acest context cu devoţiune şi pietate pe Maica Domnului, aceea care are harul de a alina suferinţele oamenilor.
Ziua este aşezată nu întâmplător în calendarul ortodox astăzi, fiindcă tot într-o Vineri – dar în cea Mare – Maica Domnului a stat lângă Crucea lui Hristos, din care a izvorât viaţă şi mântuire. Fecioara Maria este pomenită mereu, fiindcă rugăciunile adresate ei au făcut mereu minuni.
Agheasma Mică
În cursul dimineţii de mâine în toate bisericile şi mănăstirile se săvârşeşte după Liturghie, slujba de Sfinţire a apei – aşa numita Agheasmă Mică. Ea are puterea de a alunga duhurile rele din inima şi casele creştinilor, ajutând oamenii să-şi îndepărteze gândurile negre, curăţindu-le mintea şi sufletul.
Aşadar, nu numai de Bobotează, dar şi acum, de Izvorul Tămăduirii se sfintesc din nou apele. De fapt, sfinţirea se poate efectua de către preot oricând este nevoie, mai cu seamă în zile de post.
Creştinii merg în număr mare în această zi la biserică spre a lua parte la Slujba specială de Sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică, ritual păstrat întocmai în timp.
Horia C. Deliu
