Acasă Episcopul Covasnei şi Harghitei
Pastorala Preasfinţitului Părinte Andrei la Praznicul Învierii Domnului: Învierea Domnului, bucuria poporului binecredincios
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicilor Părinţi slujitori ai Sfintelor Altare, Stimatelor autorităţi, Iubiți frați și surori întru Domnul, Hristos a Înviat! „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (I Corinteni 15,55) Şi în anul acesta, cu ocazia Sfântului şi Marelui Praznic al Învierii Domnului, îmi îndrept gândul şi sufletul către frăţiile […]
Sfințirea troițelor și binecuvântarea bustului părintelui protopop Pompiliu Dumbravă la Catedrala Ortodoxă – Paraclis Episcopal din Sfântu Gheorghe
Apel la solidaritate creștină cu sinistrații, făcut de Episcopia Covasnei și Harghitei
Continuitate și înnoire. Mesaj la împlinirea unui deceniu de păstorire a Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei
„Permanențe eminesciene”de Ziua Culturii Naționale, la Sfântu Gheorghe
Însemn de prețuire și recunoștință cu ocazia zilei de naștere a Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei
Peste 100 de preoţi au participat la liturghia aniversară din Catedrala Episcopală din Miercurea-Ciuc
Dragoș Burghelia, președintele FCRCHM: Edițiile Universității de Vară ne arată că lupta pentru neamul românesc este vie și va fi dusă mai departe
Lucrările Univestității de Vară Izvoru Mureșului încep joi, de Sfânta Maria Mare
Aproximativ o sută de tineri din județele Covasna, Harghita și Mureș, cu rezultate deosebite la învățătură vor fi prezenți, în acest an, la cea de a ediția a XXI-a a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului
Festivitate de decernare a diplomelor de „Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe”, mâine
Pagini regăsite: Un semnal al ÎPS Ioan Selejan, formulat în anul 2019, referitor la consecințele dramatice ale neadoptării unei strategii de păstrare a identităţii şi culturii româneşti în județele Covasna și Harghita
Cuvânt Pastoral la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos
Dragoș Burghelia, jurist din Târgu Mureș, este noul președinte al FCRCHM
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” – o prestigioasă manifestare cultural-științifică
Adunarea generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş: „Trebuie să avem grijă, pe de o parte, să acționăm pentru păstrarea și afirmarea culturii românești din zonă, iar pe de altă parte pentru apărarea intereselor românilor numeric minoritari în această parte de țară.”- dr. Ioan Lăcătușu
Întâlnire de lucru în interesul comunităților românești din județul Covasna
Episcopul Harghitei şi Covasnei, scrisoare către Iohannis: Nădăjduim că ne veţi fi alături în demersurile noastre de păstrare a identităţii
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive