La final de ianuarie, mai exact în ziua de 30, creștinii au o nouă sărbătoare: Sfinţii Trei Ierarhi. Ne referim la Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Ei au vieţuit la finele sec. al IV–lea şi începutul sec. al V–lea, fiind considerați protectori ai Invăţământului teologic.
Cei trei au fost oameni învăţaţi, nişte cărturari adevăraţi, ierarhi instruiţi, având un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi şi contribuind la intrarea creştinilor în biserică.
Sf. Vasile cel Mare a venit pe lume în anul 329 şi a trăit până în 379. Se trăgea dintr-o familie numeroasă, fiind nu mai puţin de zece fraţi. A studiat în Cezareea, apoi la Constantinopol şi la Atena, ajungând episcop al Cappadociei. A dovedit mereu aplecare spre carte, dovedind înzestrare spre oratorie, dar şi către ştiinţele exacte, frecventând în tinereţe cursuri de drept, matematici, astronomie şi medicină.
Este descris ca o persoană de statură înaltă, uscăţivă, purtând o barbă mare, neagră. I se atribuie o Sfântă Liturghie prăznuită în fiecare an, de zece ori, anume: pe 1 ianuarie, când este şi ziua sa, ca şi în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în Ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei. Cu excepţia unor rugăciuni, ritualul este identic cu al Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur.
Sf. Grigorie Teologul a fost şi el un mare părinte şi învăţător al Bisericii. S-a născut la Arianz, lângă Cappadocia, în jurul anului 329, şi a trăit până în 390. Interesant de precizat este faptul că tatăl său a avut iniţial credinţă păgână, dar după ce s-a căsătorit cu o femeie care provenea dintr-o familie de creştini, a pornit şi el pe calea credinţei, ajungând chiar episcop al Cetăţii Nazianz.
Copilul Grigorie a urmat primele studii acasă, cu părinţii săi. Ulterior, tânăr fiind, merge în Pont pe malul Râului Iris, la mănăstirea prietenului său, Sf. Vasile cel Mare, petrecând mult timp în meditaţii alături de acesta. Între anii 350-358 este prezent pentru studii la Atena, pentru ca mai apoi să fie pe rând hirotonit preot de către tatăl său. Următorul mare pas este cel de episcop, funcţie datorată bunului său prieten, Vasile cel Mare.
Se spune că Grigorie era de statură mijlocie şi avea un beteşug la un ochi, din pricina unei lovituri primite de la un duşman.
Mai târziu renunţă la funcţia de episcop şi se retrage în localitatea sa de baştină, dedicându-se scrisului. Pe lângă lucrări teologice deosebit de valoroase, a compus şi multe poeme, dăinuind peste timp circa 18.000 de versuri. Ca reper de studiu a rămas tratatul său „Despre preoţie”, în care se regăsesc multe dintre normele privitoare la slujirea în altar.
Cel de-al treilea personaj a fost Sf. Ioan Gură de Aur, care s-a născut la Antiohia, în anului 354, provenind dintr-o familie bogată. Tatăl său fusese dregător militar şi om de încredere al Curţii imperiale. Va rămâne însă orfan de tată încă din copilărie. După ce şi mama s-a prăpădit, Ioan se retrage în munţi, devenind monah. După patru ani petrecuţi lângă un bătrân sihastru, se izolează vreme de doi ani într-o… peşteră. În anul 386 va fi hirotonit diacon şi preot de către episcopul Flavian. Vreme de doisprezece ani, Ioan (supranumir „Gură de Aur”, pentru harul său oratoricesc) predică în Antiohia în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, pentru ca în 397 să fie numit arhiepiscop al Constantinopolului. A ctitorit numeroase aşezăminte de îngrijire a sărmanilor, bătrânilor, bolnavilor, primind şi onorantul apelativ de „Ambasador al săracilor”.
Ca şi în alte ocazii, există mai multe obiceiuri populare legate de această zi. În credinţa populară Cei Trei Ierarhi erau socotiţi vindecători de boli ale trupului şi spiritului, ca atare sfaturile lor se cereau respectate. Astfel, în 30 ianuarie creştinii nu aveau voie să lucreze, iar cei care încălcau regula puteau avea neplăceri, în sensul că „bolunzeau”! Fetelor, mai ales, nu li se îngăduia să facă anumite munci casnice, altminteri nu aveau noroc în dragoste. Necredincioşii ce încălcau tradiţia aveau surprize neplăcute în caz că porneau la drum prin pădure, fiind atacaţi de…lupi!
Praznic pentru sufletele morților neîmpărtăşiţi
Tot acum, în această zi de iarnă, îndeobşte mohorâtă, este obiceiul creştinesc ca familia, cei apropiaţi să facă un praznic în onoarea sufletelor morților neîmpărtășiți. De asemenea, datina le cere oamenilor cu frica lui Dumnezeu să meargă la biserică pentru a asista la slujbă, după care să dea o lumânare de pomană, existând superstiţia că în felul acesta întreaga viață le va fi luminată.
În vechile calendare populare sunt menționate o seamă de date şi informaţii legate de obiceiuri străvechi. De pildă, se crede că de astăzi se schimbă treptat vremea, apărând firav primele semne ale noului anotimp.
Horia C. Deliu
