Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc a intrat de anul acesta în categoria marilor festivaluri europene, Comisia Europeană acordând festivalului onoranta marcă „Europe for Festivals, Festivals for Europe” (EFFE), a anunţat ieri Biroul de presă al manifestării.

. .
Potrivit sursei citate, EFFE este un proiect pilot lansat de Comisia Europeană şi iniţiat de Asociaţia Europeană a Festivalurilor (EFA), cu scopul de a aduce mai multă vizibilitate festivalurilor europene şi de a promova excelenţa şi inovaţia. După cum se menţionează în documentele organizaţiei, astfel de evenimente ‘dezvoltă sentimentul comunitar şi creativitatea în interiorul continentului, fac Europa un loc mai bun’.

„Este un pas mare în viaţa Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc de a fi selectat în rândul celor mai bune festivaluri europene. Este o recunoaştere demnă a nivelului artistic al festivalului, precum şi a eforturilor organizatorilor. Cu această ocazie aş vrea să le mulţumesc tuturor organizatorilor, muzicienilor, sponsorilor şi voluntarilor care în ultimii treizeci şi cinci de ani au contribuit la dezvoltarea Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc. Această recunoaştere europeană a înaltului nivel artistic al evenimentului se datorează şi eforturilor lor”, a declarat Ferencz Angela, managerul Centrului Cultural Judeţean Harghita, organizatorul principal al festivalului.

Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, ajuns la a 35-a ediţie, reuneşte în fiecare an muzicieni din numeroase ţări europene şi se desfoaşură  în perioada 9-12 iulie.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail