Rezultatele slabe de la examenul de Bacalaureat îi înebuneşte pe rectorii facultăţilor private. În condiţiile în care doar circa 20.000 de elevi au rămas eligibili pentru înscrierea la facultate, iar în total sunt aproximativ 120.000 de locuri, facultăţile private au lansat oferte speciale pentru cei care au luat bacul în trecut.

O astfel de ofertă a fost lansată de Universitatea Alma Mater din Sibiu. Insituţia doreşte să se orienteze către alţi potenţiali clienţi şi oferă reduceri la taxe, chiar şi de 50%, pentru candidaţii care au peste 40 de ani. Restul taxei se poate plăti în 12 rate.

Totuşi, există facultăţi care ar putea ieşi cu bine din acest impas. Una din ele este Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Titu Maiorescu, care ar fi salvată de elevii care nu vor să facă altă facultate din alt domeniu. În condiţiile în care acum e prea târziu pentru a intra la o instituţie de stat, candidaţii nu ar avea altă opţiune decât învăţământul privat.

De asemenea, o altă scăpare ar putea veni din partea elevilor care au trecut examenul de bacalaureat în sesiunea din iunie, dar nu au intrat pe locurile de la buget şi nu îşi permit să plătească taxa de şcolarizare, care este mai mare la stat decât la privat.

Cu toate acestea, facultăţile private vor ieşi pe pierdere pentru că, pe lângă cei 20.000 de candidaţi, este imposibil ca ofertele în genul celei de la Sibiu ar putea atrage încă 100.000. (dcnews.ro)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail