Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov în colaborare cu Școala gimnazială „Nicolae Russu” din comuna Sita Buzăului organizează astăzi, 21 noiembrie,  o expoziție și 3 ateliere interactive la sediul unității de învățământ.

 

Ovidiu Savu,  șef serviciu Istorie și Literatură din cadrul muzeului, ne-a comunicat că expoziția va fi deschisă de la ora 11.30 pentru elevii școlii, dar și pentru sătenii dornici să vadă o „Istorie a imnului național”, care cuprinde un scurt istoric al imnului național al României, dar și alte peste 30 de imnuri de stat ale unor țări din Europa și din lume.

 

„Expoziția e dedicată Zilei Naționale a României și va fi vernisată mai devreme, deoarece elevii vor avea o mică vacanță de câteva zile.  Pe lângă expoziție, de la ora 10 se vor desfășura la școală 3 ateliere educaționale, „Vestimentația în secolul al XIX- lea”, „Alfabetul literelor” și modelaj în lut, realizate de muzeografi de la muzeul brașovean”, a precizar Ovidiu Savu.

 

***

„Casa Mureșenilor s-a deschis în Piața Sfatului, nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor. Din anul 1998 este o instituție autonomă, în subordinea Consiliului Județean Brașov.

Arhiva Muresenilor este una dintre cele mai bogate si importante arhive de familie. Conducând timp de mai bine de o jumătate de secol „Gazeta Transilvaniei”, Mureșenii au corespondat cu toți fruntașii politici ai vremii lor, atât din Ardeal cât și din celelalte provincii locuite de români. Pe lângă corespondența politică, în Arhiva Mureșenilor se găsesc – sporindu-i valoarea culturală – numeroase manuscrise ale Mureșenilor și ale corespondenților ziarelor conduse de ei. Atrage atenția și prezența documentelor legate de istoria Imnului național, „Deșteaptă-te, Române”, creație a nemuritorului Andrei Mureșanu. Muzeul „Casa Mureșenilor” s-a transformat într-un complex de case memoriale dedicate amintirii unor mari personalități brașovene, prin deschiderea în 24 iunie 2006 a secției memoriale Casa „Ștefan Baciu”, din strada G. Baiulescu, nr. 9”, potrivit http://muzeulmuresenilor.ro/.

Maria Crețu-Graur

Sursa foto: https://www.scoalanrussu.ro/

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail