Acasă traditii
Tradiţii. Buna Vestire
Pe 25 martie se sărbătorește Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum i se spunea pe vremuri. În calendarul popular figurează drept Ziua Cucului, fiindcă mica pasăre cenuşie îşi cântă astăzi numele pentru prima dată în actualul sezon, consfinţind venirea primăverii. Buna Vestire este socotit un Praznic împărătesc dedicat Maicii Domnului, serbat cu nouă luni înainte de […]
Duminica Sfintei Cruci: Semnificație, tradiții și rugăciuni în a treia duminică din Postul Paștelui
Tradiții. Praznicul celor 40 de Mucenici
Astăzi începe Postul Paştelului
Tradiţii. Zilele Babei Dochia
Tradiţii. Mărţişorul
Botezul Domnului – a doua Sărbătoare religioasă a Noului An
Tradiții. Sf. Ierarh Vasile cel Mare
Tradiții. Datini de Anul Nou
Sfântul Ștefan – Întâiul Mucenic
Tradiţii.Sf. Apostol Andrei
Tradiţii. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Tradiţii. Sfânta Cuvioasă Parascheva
Tradiţii. Naşterea Fecioarei Maria
Tradiţii. Schimbarea la Faţă
Tradiţii. Sfântul Ilie
Tradiţii. Sfinţii Apstoli Petru şi Pavel
Tradiţii. Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, Sânzienele și Ziua Universală a Iei
Tradiții. Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh
FENOMENE ASTRONOMICE: Solstiţiul de vară (20 iunie)
Tânărul Horia Nicolae Comșa, din Mărcuș, câștigător al premiului I la Festivalul „Dor de Cânt Românesc”
Tradiţii. Sfinţii Constantin şi Elena – ocrotitori ai Creștinismului
Tradiţii. Duminica Tomii
Tradiţii. Izvorul Tămăduirii
Sărbătorile pascale în nordul județului Harghita, în urmă cu mai mult de o jumătate de secol
Tradiţii. Am intrat în Săptămâna Mare
Tradiții. Marele Mucenic Sf. Gheorghe
Tradiţii. Postul Paştelului
Tradiții. Cei 40 de Sfinţi Mucenici
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar