Societatea de Cruce Roșie Română- Filiala Covasna a anunțat lansarea a două acțiuni – una de strângere de jucării și una de strângere de alimente și fonduri, în vederea pregătirii unor pachete care vor fi dăruite, în preajma Crăciunului, persoanelor și familiilor dezavantajate social, din județ.
„Avem două acțiuni separate, pe care le-am lansat: una este <<Programul de iarnă>> – în care organizăm o tombolă prin care strângem fonduri pentru a cumpăra alimente, respectiv avem amplasat în magazinul <<Carreforur>> (fostul magazin <<Billa>>), un coș pentru alimente, și avem o acțiune separată, pentru strângere de jucării în școli, strângere de jucării uzate, pe care noi le recondiționăm, le igienizăm, mai adăugăm ciocolată și alte bunuri pentru copii și le facem cadou celor care probabil că nu au cum să primească. Ambele acțiuni au fost lansate. Cei interesați pot să ne solicite bilete de tombolă, contactându-ne pe Facebook, ori accesând pagina noastră de internet sau pur și simplu pot dona în contul nostru, care, de asemenea, se găsește și pe pagina noastră de internet. Pentru noi este mult mai ușor să fim finanțați, pentru că vrem să dăm pachete uniforme. Dacă primim alimente, toată lumea donează ce poate și e foarte greu de alcătuit pachete uniforme.” – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul Societății de Cruce Roșie Română, Covasna, Papp Adolf.
Colectarea de jucării se realizează începând de ieri și până în 20 decembrie, în acest sens fiind amplasate cutii de donații, în școlile partenere.
„Persoanele care doresc să participe la acțiunea de colectarea a jucăriilor în mod individual sunt rugate să ne contacteze la nr. de telefon 0766451169. Jucăriile colectate vor fi preluate la sediul Societății de Cruce Roșie Filiala Covasna (cu sediul în Sfântu Gheorghe, strada Kós Károly, nr.7), până la data de 20 decembrie, zilnic între orele 10-14. În vederea facilitării accesului copiilor dezavantajați social, așteptăm propuneri din partea persoanelor care sunt în contact sau cunosc cazuri. Formularul pentru propunerile individuale pot fi cerute și trimise completate până la data de 20 decembrie la adresa de e-mail [email protected].” – se arată pe pagina de Facebook a Societății de Cruce Roșie, filiala Covasna.
Directorul Papp Adolf a precizat că: „În fiecare an facem o listă cu copiii despre care știm că trăiesc în familii fără posibilități, preluăm lista de la școli, primării, cunoștințe și toți cei care ne semnalează, și organizăm o acțiune de Crăciun, cu ocazia căreia distribuim aceste pachete”.
Atât în cazul acțiunii de strângere de jucării, cât și în cazul „Programului de iarnă”- constând în strângere de alimente și donații în bani, termenul este 20 decembrie, deoarece în 22 decembrie, pachetele vor ajunge la beneficiari.
Acțiuni cu vechime
Aceste acțiuni au devenit deja o tradiție a „Crucii Roșii” – Covasna. Spre exemplu, „Programul de iarnă” este derulat de aproximativ 25 de ani.
„Derulăm aceste acțiuni de 25 de ani. În 25 de ani, am împărțit pachete la cel puțin 20% din populația județului. (…). În acești ani, am depășit 100 de tone de alimente distribuite. În general, avem între 600-1200 de familii, în funcție de ce și cum reușim să strângem și continuăm și în lunile ianuarie- martie, în funcție de fondurile pe care reușim să le strângem. (…) Eu sper că vom avea donatori…avem parteneri de mai mulți ani, ne știu activitatea, au încredere în noi. Eu am încredere că se vor strânge acești bani și că, mai ales vârstnicii, cei săraci, care nu au niciun venit, și ne axăm pe zona rurală (…), vârstnici fără pensii sau cu pensii foarte mici, bolnavi, singuri, după care, mergem la persoane cu dizabilități și familii cu mulți copii, să poată primi aceste pachete.” – a spus Papp Adolf.
Ana Ciorici Costache