Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Românei, la Centrul Cultural Covasna va avea loc în data de 30 noiembrie a.c., de la ora 18.00, un concert extraordinar al binecunoscutei formații TREI PARALE.
Formația propune o călătorie sonoră în România arhaică sub titlul „România 100 de minute”. De-a lungul acestui concert publicul, împreună cu formația, străbat întreaga România, din Maramureș până la Dunăre. Repertoriul este alcătuit folosind culegeri vechi de folclor de la începutul sec. XX, realizate între altele de Constantin Brăiloiu, Tiberiu Brediceanu, Béla Bartók, Dimitrie Vulpian și alții.
Grupul dorește să prezinte o uimitoare varietate de instrumente: fluiere de toate felurile (fluier obișnuit, fluier gemănat, fluier fără dop, caval), drâmbă, cimpoi (2 tipuri diferite), dobă (violoncel popular percutat) în acompaniamentul de cobză, vioară, contră, contrabas, diverse instrumente tradiționale de percuție (dairea, tobă, tobă mare cu cinel). Programul atinge câteva puncte esențiale ale culturii tradiționale române; doina și balada Miorița, dar atmosfera generală este una voioasă și sărbătorească. Sunt prezentate muzici din diferite regiuni etnografice ale țării: Teleorman, Sibiu, Vrancea, Buzău, Alba, Arad, Tulcea, Neamț, Argeș, Olt, Suceava, Botoșani, Cluj și chiar din afara granițelor (muzicile românilor din Republica Moldova, Timok-Serbia și Transnistria).
Muzica va fi însoțită de explicații și povestiri realizate de Florin Iordan, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român, interpret și coordonator al grupului Trei parale.
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/2405999849525602
Biletele se pot cumpăra la Casa Orășenească de Cultură Covasna, prețul biletelor: 10 RON. Mai multe informații: 0267-340394, 0762-674516.
M.D.C.