Deşi nu a trecut încă nici un an de când a luat fiinţă, Clubul Sportiv „Show Time” se poate mândri cu o mulţime de realizări.

Înfiinţat de o echipă de tineri sportivi din Sfântu Gheorghe, din dorinţa de a arăta partea frumoasă şi benefică a sportului, prioritară fiind mişcarea, în special pentru persoanele sedentare sau cele care au o anumită dizabilitate, Clubul Sportiv „Show Time” are din ce în ce mai mulţi adepţi, cu vârste între 4 şi 44 de ani: „Ideea ne-a venit din dorinţa de a mediatiza sportul în scaun rulant, de a mediatiza sportul în general şi de a atrage cât mai mulţi sportivi”, a spus  preşedintele Clubului, Ciprian Anton. În luna august a anului trecut a fost obţinut certificatul de identificare sportivă, Clubul începându-şi activitatea cu trei departamente, de fiecare dintre acestea fiind responsabilă câte o persoană.

Astfel, departamentul paralimpic este condus de către campionul în scaun rulant şi preşedintele Clubului, Ciprian Anton, şi are în componenţă un număr de 11 sportivi, dintre care doi la tenis de câmp şi 9 la tenis de masă, legitimaţi la Comitetul Paralimpic Român. „Când am înfiinţat departamentul paralimpic, eu mi-am dorit să atrag cât mai multe persoane utilizatoare de scaun rulant, şi nu numai, cu diferite afecţiuni sau fel de fel de probleme de sănătate, să vină să facă sport şi totodată pentru  a mai schimba puţin atmosfera de acasă, să socializăm mai mult şi să participăm la fel de fel de evenimente sportive. Deci,  jucăm tenis pe bune, nu o facem doar din plăcere. Eu vreau să cred că, deja,  jucăm la un alt nivel” a explicat Ciprian Anton.

Departamentul de Arte Marţiale este condus de către primvicepreşedintele Cristian Şchiopu, sportivii, 33 la număr, fiind majoritatea copii. „ Pe partea asta de Arte Marţiale  toată programa e axată  mai mult pe copii, motiv pentru care,  dacă nu esti un bun pedagog, aceştia îţi pleacă” spune Cristian Şchiopu.

Al treilea departament al Clubului Sportiv „Show Time”, Departamentul Polisport (Extrem), are în componenţă un număr de 12 sportivi, coordonaţi de vicepreşedintele Constantin Toma.

În cele 10 luni de activitate, Clubul Sportiv „Show Time” a reuşit să fie la înălţime, participând la numeroase competiţii. Astfel, sportivii clubului Show Time au obţinut cele mai bune rezultate la ocolirea obstacolelor şi la tenis de masă, în cadrul Zilelor Sportive pentru Persoane cu Dizabilităţi desfăşurate la începutul acestei luni. La sfîrşitul lunii martie a.c., Departamentul de Arte Marţiale a participat cu o concurentă la Campionatul Naţional de Ju-Jitsu + 15 ani. Aceasta a cucerit medalia de argint (locul II), devenind astfel vicecampioană naţională la categoria fighting. Acest loc doi pe podiumul de premiere i-a dat dreptul de participare la Campionatul Balcanic. La aceste rezultate se adaugă încă multe altele, iar lucrurile nu se opresc aici.  Chiar astăzi, Ciprian Anton, campionul în scaun rulant, pleacă într-un turneu de tenis de câmp, în Ungaria: „Eu joc tenis de câmp în scaun rulant şi am participat la multe turnee, internaţionale mai mult, pentru că naţionale încă nu avem”. Ciprian Anton a  participat, de altfel, la multe tabere sportive, demonstraţii, a jucat baschet în scaun rulant şi înoată în fiecare an, la Braşov, unde se organizează maratonul de 24 de ore.

Ca obiective imediate, Clubul şi-a propus să participe la Stagiul de antrenament de tenis de la Liverpool- Marea Britanie, din 24.06-08.07. 2011 şi la Concursul internaţional de tenis de la Sopron- Ungaria.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail