Acasă Educaţie/Cultură Pagina 32
Ai auzit? A început o nouă ediţie, a 19-a, a celui mai mare concurs de arte – LicArt, coordonat de omul de cultură Radu Herjeu
Asta înseamnă că, dacă eşti licean, îţi place să faci fotografii sau scrii poezii, locul tău e la Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni. Deci trebuie să intri imediat pe www.licart.ro şi să te înscrii. Motive ar fi destule. Am putea începe cu premiile, cele mai mari acordate în România, la astfel de competiţii (anul […]
„Tot ce-i românesc nu piere!”, la Sfântu Gheorghe
FSLI: Controalele din şcoli realizate de ministrul Educaţiei trebuie să respecte legea, dincolo de intenţia bună a acestor verificări
Eminescu – în sufletul copiilor, mai tânăr și mai frumos ca niciodată
Provocare de iarnă! Haideți să facem mişcare și să surprindem momentul
Preşedintele Academiei: Ziua Culturii să orienteze comunitatea spre valorile noastre spirituale alăturate celor universale
De Ziua lui Mihai Eminescu – Pe urmele Poetului în bătrânul burg de sub Tâmpa
Donaţie de carte, de Ziua Culturii Naţionale, pentru noua bibliotecă publică „Nicolae Colan”
DOR DE EMINESCU
126 de ani de la nașterea eroinei naționale Ecaterina Teodoroiu
Spectacol omagial „Eminescu pentru eternitate”, la Sita Buzăului
Ziua Culturii Naționale sub semnul omagierii lui Mihai Eminescu
„Micul Tarantino”, prezent la Sfântu Gheorghe de Ziua Culturii Naţionale
Ministrul Educaţiei anunţă măsurile primei etape de debirocratizare a procesului didactic: Am trimis o notă inspectoratelor şcolare
Preșcolarii și elevii încep cursurile semestrului al doilea
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită luni, 13 ianuarie 2020, ora 15.00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
„Permanențe Eminesciene”, la Sfântu Gheorghe
De Ziua Culturii Naţionale ne întâlnim cu tineri artişti, pe terenul muzicii, filmului şi al artelor plastice
Teatrul Independent Osonó, implicat în proiecte internaționale, în 2020
123 de ani de la nașterea scriitorului Ionel Teodoreanu, autorul trilogiei „La Medeleni”
O PERSONALITATE PE ZI: Pedagogul Pierre Larousse
Proiecte în valoare de peste 27.500 de euro, realizate de Teatrul Independent „Osonó”, în 2019, în urma aplicării la concursuri de proiecte
„Duett”- dialog interetnic, prin expoziție
Cadouri muzicale de Crăciun la Opera Braşov
Recital interactiv: „Tablouri dintr-o expoziție”, astăzi
Sute de elevi și zeci de cadre didactice s-au implicat în proiectul „Diversitate și egalitate”
Elevi și dascăli din județul Covasna, premiați pentru rezultate
QUARTETUL GAUDEAMUS CU UN CONCERT EXTRAORDINAR DE CRĂCIUN!
Spectacole de gală în cadrul Festivalului de colinde și obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive