Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat măsurile primei etape pentru debirocratizarea procesului didactic, care se aplică începând de luni, o notă în acest sens fiind trimisă inspectoratelor şcolare.

„Începem semestrul al doilea cu o veste bună: prima etapă pentru debirocratizarea procesului didactic cuprinde următoarele măsuri care se vor aplica chiar de astăzi, 13 ianuarie. (…) Am trimis o notă inspectoratelor şcolare prin care am cerut aplicarea acestor măsuri imediat!”, a scris ministrul pe Facebook.

Monica Anisie a prezentat măsurile avute în vedere.
* format digital sau/Portofoliul profesorului conţine, în şi letric, doar planificările calendaristice anuale ale materiei, un proiect al unităţilor de învăţare şi instrumente de evaluare. Este exceptat de la această precizare portofoliul profesional reglementat de Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/2018;

* Procesele verbale care nu necesită probarea modului de luare a deciziei, de la activităţile cadrelor didactice sau din cadrul anumitor activităţi cu părinţii, nu sunt obligatorii şi pot fi înlocuite cu liste de prezenţă;

* Rapoartele şi statisticile solicitate de instituţii ierarhic superioare sau alte instituţii din afara sistemului educaţional, care nu sunt prevăzute în mod expres în acte normative, nu se întocmesc la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar prin implicarea cadrelor didactice. Extragerea datelor statistice necesare se face prin interogarea Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) sau a altor aplicaţii specifice;

* Aplicarea testelor iniţiale nu este obligatorie pentru niciun nivel de învăţământ sau clasă. Cadrele didactice pot decide folosirea lor pentru clasele de început de ciclu sau la preluarea unei clase noi, la disciplina pe care o predau, pentru a cunoaşte nivelul atingerii competenţelor de către elevi;

* Portofoliul dirigintelui va conţine numai planificarea activităţilor specifice funcţiei de diriginte, calendarul activităţilor educative extraşcolare ale clasei şi fişele psihopedagogice ale elevilor din clasa respectivă.

Pe lângă acestea, anunţă ministrul, sunt în curs de modificare actele normative care vizează următoarele documente propuse pentru eliminare sau simplificare: eliminarea portofoliului dirigintelui; simplificarea condicii de prezenţă; eliminarea comisiilor metodice/ comisiei pentru curriculum; eliminarea sau, după caz, simplificarea raportărilor situaţiei sociale a elevilor şi raportărilor programelor de sprijin; simplificarea documentelor necesare pentru excursiile şcolare/ activităţile extraşcolare; simplificarea procesului de evaluare a calităţii (ARACIP).

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail