În comunicatul dat publicităţii, CFR Călători susţine că majorarea tarifelor este impusă de situaţia financiară a companiei şi creşterea preţurilor la energie, combustibil şi piese de schimb. Ultima majorare a tarifelor la transportul feroviar a avut loc în septembrie 2010.

„Măsura face parte din strategia de redresare şi echilibrare a situaţiei financare a companiei şi are ca principală cauză creşterea preţurilor – care a avut loc de la data ultimei majorări (20 septembrie 2010) şi până în prezent – la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese, etc.”, se arată în comunicatul oficial remis de CFR.

Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până la acest moment se aplică în continuare şi după majorare, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de 50% din tariful integral la abonamentele pentru navetişti şi de 75% la abonamentele pentru elevi şi studenţi.

Şi restul ofertelor comerciale prin care se acordă reduceri la transportul cu trenul se vor menţine.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail