În Poiana Sintiliei din Zăbala are loc astăzi, 12 iulie 2026, tradiționala sărbătoare a comunității românești din localitate, Sintilia Zăbălenilor.
La una dintre primele ediții ale evenimentului ce adună laolată comunitatarea românească din localitate, copiii au recitat, pe scenă, BALADA ZĂBĂLENILOR, scrisă de Nicoale Munteanu, în anul 2012, care face o radiografie a satului covăsnean ce astăzi este, din nou, în sărbătoare.
Paginile scrise de mână de către autor, pe care le-am cerut de la organizatori, au stat cuminți în sertarul de la birou până zilele trecute când, găsindu-le, am zis că e musai să le transcriu și să le aduc în fața dumneavoastră, pentru a-i cunoaște pe zăbăleni, așa cum i-a descris poetul.
Redăm mai jos întreaga BALADĂ a ZĂBĂLENILOR:
Cine spune cu mândrie/ C-a văzut și multe știe/ Geaba își arată fala/ Dacă n-a văzut ZĂBALA.
În Carpați, mai jos de poale,/ Între dealuri pe o vale/ Parcă înadins aleasă/ E ZĂBALA cea frumoasă.
Așezată pe un plai/ Ca un colț ce-i rupt din rai, / Și frumoasă și bogată/ Cum n-a fost ea niciodată.
Fie-mi spusă cu crezare,/ Bogăția cea mai mare/ Sunt, așa cum vom vedea/ Cei care trudesc în ea.
Fiecare cum vă spui,/Are ocupația lui./ Cei cu oile sunt oierii/ Cei cu fermele fermierii/ Alții cu serviciul lor/ Și mai greu, și mai ușor.
Zăbălenii-s oameni harnici,/ Nu ca alții, ulițarnici,/ Cumsecade și de bază,/ Vom afla din ce urmează.
Dar ca să deschidă cercu:/ Invităm familia BERCU,/ Căci părintele-n comună/ Ne botează, ne cunună,/ Și la urmă ne și-ngroapă, /Apoi vine o agapă.
Că vorbeam de hărnicie/ Lumea trebuie să știe/ Când pornești cu ei la muncă,/ La pădure ori la lunc ă,/Nu poți să îi depășești,/ Nici nu poți ca să-i OPREȘTI,/ Chiar de fulgeră și tună/ Ei pornesc precum FURTUNĂ,
RĂSĂNDEȘTII și CONDREȘTII/ Geaba fac ei pe modeștii /Căci se vede în urma lor/ Munca ce o fac cu spor.
RUSU, SOLOMON și SULEA/ MIRCEA, SIMION, PĂTRULEA,/ Sunt o forță, cine-i vede/ Parcă nici nu-i vine a crede?
Când le vezi gospodăria/ Știi ce-nseamnă hărnicia./ HĂGIEȘII și BERCHEU/ Sunt în frunte tot mereu./ Orice-ai zice, orice-ai face,/ Ce fac ei, la toți le place.
POPA, PREDA și MUNTENII/ Fac ce fac toți ardelenii,/Ș i cum pun în toate zel/ Au gospodării model,/ Iar PĂLTĂNEA și CĂȚENII/ Fac și ei ca toți sătenii/ Nu se lasă mai prejos/ Trag mereu și trag vărtos.
Trag BURNICHII și COSNENII/ Mai ceva decât oltenii,/ Când pornesc și ei la coasă/ Doar de asta le mai pasă./ La pădure când se duc/ Nu se-așează pe butuc,/ Taie la bușteni cu droaia/ Nu poți zice…vorba aia…
Cu NICOLĂIESCU-n lot,/ PĂTRUNJEII cot la cot/ Și OVESEA împreună/ Fac o treabă foarte bună.
MARINESCU, VLAD, VULPOI,/Nu se uită înapoi,/Cu un fel de-a fi cuminte/Ei privesc tot înainte./ Când pornesc în zi de luni,/ Până seara fac minuni,/ Tot așa mergând de mână/ Și o țin o săptămână.
ZBARCEA, OLA și ANTON/ Sunt mereu pe-același ton/ Și se zbat ca niște lei/ Nu poți să te ții de ei.
ALEXANDRU și cu FINTA/ Nimeresc într-una ținta,/ Toate câte plănuiesc/ Ies așa precum doresc.
BOC, DĂNESCU și MĂCIUCĂ,/ Dimineața când se-apucă/ De o treabă, îi dau zor/ Și în fruntea tuturor/ Fața li se luminează,/ După cum înaintează.
ILEA, ROȘCA și CRIȘAN,/ NISLOVEANU an de an/ Nu se lasă mai prejos/ Și îi trag tot mai vârtos.
De-aia spunem cu mândrie/ Că e bine să se știe,/ Să se afle-n orice sat:/Zăbăleanu-i om bogat,
Că-n Zăbala bogăția/ Cea mai mare-i hărnicia,/ Oamenii de-aici sunt harnici,/ Binevoitori și darnici,/ Săritori de bunăvoie/ Și te-ajută la nevoie.
De aceea cum am spus,/ Cum pornești pe drum în sus/ Râde inima în tine,/ Sufletul stă să se-nchine/ Tot privind în jur la case / Și curate și frumoase, /Toate-n colorit vioi,/ Fie ele vechi sau noi,/ Acareturi fel de fel,/ Și gospodării model.
Viața însă ne învață/ Să privim și altă față./ Zice-o vorbă înțeleptă/ Să o spunem pe-aia dreaptă/ Și cinstit să recunoaștem,/Că prea bine ne cunoaștem.
În pădure bunăoară/ De privești așa-ntr-o doară,/ Vei vedea copaci frumoși/ Falnici, drepți și sănătoși/ Ce împodobesc meleagul,/ De îți e mai mare dragul./ Nu mai ai nimic a spune,/ Îi admiri ca pe-o minune.
Dar odată cu minunea/ Vine și amărăciunea:/ Putregaiuri, uscături/ Cioate și-alte pocitiri,/ Și rămâi uimit ca tâmpii,/ De îți vine să-ți iei câmpii.
Când privești în lumea mare/ Vezi ceva asemănare:/ Și-ntre oameni, din păcate/ Sunt destule crengi uscate./ Oameni mari în toată firea, / Nu își folosec gândirea,/ Nu-și respectă nici etatea/ Și-și încalcă demnitatea,/ Stăpâniți sunt de contrate/ Și de obiceiuri proaste.
Din respectul cuvenit/ Pentru tot ce am vorbit/ Despre rele, căci le știm,/ Astăzi nici nu pomenim.
Să privim, cu voia voastră,/ Chiar și în ograda noastră./ Dacă oameni de-acest soi/ Sunt cumva și printre noi,/ Treaba lor, să-nghită hapul,/ Dacă atât îi duce capul,/ Îi petrecem cu fanfară/ Să se facă de ocară…
Dar vedeți voi, dragii mei,/ Nu se fac numai pe ei,/ Fac de râs în văzul lumii/ Neamurile și străbunii.
Li se duce toată fala/ Și te-ntrebi: UNDE-I ZĂBALA?/ Dar să nu ne văicări/ Ci mai bine săprivim/ Cum ZĂBALA se bazează/ Tot pe oamenii de bază,/ Că vom merge înainte/ Și că toți ne-or ține minte.
Dar să nu te miri, române,/ De ce o să fie mâine,/ Și ție ce-o să-ți râmâie/ Din tot ce tu ai acuma/ O să îți rămână ciuma.
Când te închhini la venetici/ Crezând că-ți sunt toți amici,/ De-o să te-alegi cu amăgiri, /Să nu te miri.
Maria Crețu-Graur
