Acasă Arhive pentru 2026-08-18
Dezbateri despre identitatea românească și comunitățile din afara granițelor, în cadrul celei de a XXIII-a ediții a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”
A XXIII-a a Universității de Vară „Izvoru Mureșului” ce a avut ca temă „Geopolitica identității naționale” a reunit laolaltă, în orașul Covasna, în perioada 14–16 august a.c., reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din țară și din afara granițelor, ai mediului academic, ai instituţiilor publice centrale și locale, precum și ai unor organizaţii civice. Pentru al doilea […]
Bacalaureat, sesiunea de toamnă: 30,37% din totalul candidaților covăsneni au promovat examenul
Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane şi supunere la muncă forţată; cinci persoane, reţinute
Colectarea deşeurilor reciclabile nu va fi oprită după incendiul de la staţia de sortare din Leţ
De la motivele iei la bijuterii contemporane: O nouă colecție Alla Handmade
Umbre și suspinuri II – recital de muzică vocală și orgă, la Sfântu Gheorghe
73 de funcții de director și 37 de director adjunct, scoase la concurs în școlile din județul Covasna
David Popovici, către autorități: Cât de mult pot aștepta sportivii premierile?
Fonduri a căror proveniență nu poate fi justificată, cea mai frecventă neregulă identificată de ANAF la persoane fizice (analiză)
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive