Acasă Arhive pentru 2026-08-04
Amenzi de aproape 1,4 milioane de lei și activitate suspendată pentru șapte firme, în urma controalelor Gărzii de Mediu Covasna
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Covasna a efectuat, de la începutul anului și până în 31 iulie, sute de controale. Acestea s-au încheiat cu un bilanț semnificativ: 97 de sancțiuni principale, dintre care 77 de amenzi și 20 de avertismente, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale ajungând la 1.375.500 de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, […]
Covasna devine capitala hard enduro-ului românesc între 7 și 9 august
Din laboratorul din Sfântu Gheorghe, pe mesele din aproape toată Europa: povestea KOKOWA, la cinci ani de la începutul ei
Incendiu la un apartament din municipiul Sfântu Gheorghe
UDMR îşi exprimă solidaritatea cu prefectul Raduly Istvan, trimis în judecată de DNA
Titularizare, după contestații: 49,9 % din totalul candidaților covăsneni au note între 7 și 9,99, rezultatele fiind mai bune decât cele inițiale
Primăria Barcani anunță amenzi de până la 2.500 de lei pentru proprietarii care nu își curăță șanțurile și rigolele
Sfântu Gheorghe reorganizează transportul public; noi trasee, staţii noi şi autobuze electrice
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive