Reţeaua de transport public de călători din municipiul Sfântu Gheorghe va fi extinsă începând cu data de 7 august, prin introducerea unor noi trasee de autobuz, inclusiv în zone neacoperite până acum de acest serviciu, a anunţat luni, administraţia locală.

Odată cu reorganizarea reţelei, vor fi puse în funcţiune încă 12 autobuze electrice noi, care vor funcţiona cu program extins, între orele 5:00 – 24:00, prin urmare numărul total al acestora va ajunge la 24.

Practic, în total vor fi nouă linii de transport, dintre care trei vor fi noi, iar cinci vor fi extinse, singura linie care rămâne neschimbată fiind linia 1 Cartierul Simeria-Gară.

„Transportul în comun se schimbă aproape în totalitate, 99% zic eu. Rămâne o singură linie care o să fie din capătul de linie strada Berzei până la Gară şi de acolo înapoi. Asta care a fost şi rămâne. În rest, se schimbă toate liniile (…) Practic, am legat tot oraşul, ca oamenii să aibă posibilitatea să călătorească cu transportul în comun (…) O să informăm călătorii ca să înţeleagă toată lumea cum este, harta o să fie pusă şi pe site, de astăzi începând punem şi în fiecare autobuz o hartă cu noile linii, ca oamenii să se obişnuiască până vineri cât de cât”, a declarat directorul societăţii locale Multi-Trans, Denes Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă.

Reţeaua va avea 93 de staţii de autobuz, iar, potrivit autorităţilor locale, după reorganizarea traseelor, majoritatea locuitorilor vor avea o staţie de transport public în proximitatea locuinţelor.

„În fiecare zonă a municipiului se poate ajunge la o staţie de autobuz în 5 minute de la orice locuinţă. Acesta a fost un ţel fixat prin Planul de Dezvoltare Durabilă a Transportului în municipiul Sfântu Gheorghe (…) Şi da, vom porni începând cu ziua gratuită, cu Vinerea Verde, vineri, 7 august, şi aşteptăm din partea populaţiei observaţii, sugestii, să vedem cum funcţionează noul sistem”, a spus viceprimarul Toth Birtan Csaba, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Preţul biletelor va rămâne neschimbat, la 2,5 lei, iar acestea vor putea fi cumpărate de la punctele de vânzare obişnuite, de la şoferi sau prin aplicaţia 24Pay.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a precizat că extinderea transportului public face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a unui sistem de transport accesibil şi predictibil.

„Întotdeauna am spus că ne dorim un oraş cu un transport în comun civilizat, cu un transport în comun punctual, cu un transport în comun accesibil. Şi astăzi suntem în situaţia în care vă putem spune că, începând cu această vineri, intră în vigoare noile rute din municipiul Sfântu Gheorghe, deci va fi accesibil transportul în comun (…) Şi faptul că este civilizat, cred că nu mai trebuie să vă spun, pentru că vorbim despre autobuze electrice, autobuze noi. Cred că în niciun oraş din Europa de Vest nu găsiţi un parc de autobuze mai modern decât în Sfântu Gheorghe în acest moment. Deci, sunt autobuze noi sau autobuze care au doi ani deja. Deci, practic, media de vârstă este de un an pentru aceste autobuze electrice”, a explicat primarul Antal Arpad.

Extinderea transportului va continua şi în zona metropolitană, flota urmând să fie completată cu alte 22 de autobuze electrice, precum şi cu opt autobuze de dimensiuni mai mici, astfel încât numărul total va ajunge la aproape 55 de autobuze.

Totodată, operatorul Multi-Trans intenţionează să achiziţioneze două microbuze pentru introducerea unor curse regulate între Sfântu Gheorghe şi Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Administraţia locală a anunţat, luni, şi modificarea sistemului de parcare din municipiu. Începând cu data de 1 octombrie, parcările publice vor fi împărţite în trei zone tarifare: Zona A, centrală, unde tariful rămâne de 3 lei pe oră, şi Zona B, unde tariful va scădea la 2 lei pe oră.

Din aprilie 2027 va intra în vigoare şi Zona C, care va cuprinde restul oraşului. În această zonă, proprietarii maşinilor înmatriculate în Sfântu Gheorghe vor putea parca gratuit dacă îşi plătesc impozitul auto la bugetul local, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în alte localităţi se va achita taxa de parcare. Cei care vin din afara municipiului vor putea parca gratuit la Arena Sepsi, de unde vor putea ajunge în oraş cu autobuzele Multi-Trans.

„Aceste două lucruri, transportul în comun şi parcarea, merg mână în mână. Peste tot în lume, nu noi am inventat roata asta (…) Şi practic toate autorităţile merg în direcţia de a oferi transport în comun civilizat, pentru că asta înseamnă poluare mai puţină, înseamnă trafic mai redus şi aşa mai departe (…) Noi preluăm modelul despre care toată lumea spune ‘ce fain e în Vest’. Păi aşa e în Vest! (…) Dar noi trebuie să gestionăm oraşul, iar gestionarea oraşului şi a traficului înseamnă să încurajezi transportul în comun şi paralel să faci tot ce înseamnă zona de parcări să fie cu plată, ca omul să se gândească de două ori dacă să meargă cu maşina sau cu autobuzul”, a mai declarat primarul Antal Arpad.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

foto: Facebook- Multi-trans

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail