Utilizarea apei potabile în scopuri agricole cauzează probleme populației din Ghelința, Barcani și Sărămaș, însă săptămânile lungi și toride au creat dificultăți și în alte localități, se menționează în comunicatul transmis către Mesagerul de Cobasna, de Biroul de presă al operatorului regional de apă și canalizare Hydrokov SA Sfântu Gheorghe.
Drept urmare, inginerii societății atenționează locuitorii comunei Barcani, respectiv din satul Sărămaș că, pe fondul perioadei secetoase prelungite, consumul de apă a crescut semnificativ în ultimele săptămâni. Presiunea suplimentară pusă pe sistem creează probleme mai ales dimineața și seara, când consumul atinge și chiar depășește capacitatea de transport a rețelei.
În prezent, alimentarea cu apă potabilă a celor două localități este asigurată prin conducte din oțel și polietilenă cu diametrul de 100 de milimetri. În condițiile consumului actual, extrem de ridicat, aceste conducte nu mai reușesc să transporte o cantitate suficientă de apă, motiv pentru care în anumite puncte ale rețelei se înregistrează scăderi ale presiunii, arată sursa citată.
Specialiștii Hydrokov monitorizează 24 de ore din 24 funcționarea sistemului la stația de pompare și tratare a apei și reglează presiunea, în limita posibilităților, pentru a menține serviciul cât mai echilibrat. Intervențiile sunt însă limitate de considerente tehnice, întrucât o creștere suplimentară a presiunii ar putea duce la avarii și spargeri de conducte.
Din experiența furnizorului, o parte semnificativă a acestui consum excepțional nu provine din uzul casnic, ci din irigarea grădinilor, curților și a terenurilor agricole. Rețeaua de apă potabilă nu a fost proiectată pentru un astfel de consum; prin urmare, atunci când se utilizează cantități mari de apă pentru irigații, sistemul nu mai poate asigura presiunea și debitul corespunzător pentru toți consumatorii.
Gravitatea situației este ilustrată foarte bine de exemplul sistemului de alimentare cu apă din Ghelința. Dacă în luna martie consumul zilnic de apă se situa între 650 și 700 de metri cubi, la jumătatea lunii august acesta a ajuns la 1.000 de metri cubi pe zi, nivel care reprezintă capacitatea maximă a pompelor. Din cauza consumului crescut, în partea de jos a localității Ghelința a fost necesară, în mai multe rânduri, introducerea unor întreruperi temporare ale alimentării cu apă pe timpul nopții, pentru ca rezervorul de apă din zona superioară să poată fi reumplut și pentru a se putea asigura alimentarea cu apă potabilă și a zonelor situate la altitudine mai mare.
Hydrokov subliniază că dacă utilizarea apei potabile din rețea în scopuri agricole și pentru irigații va continua în aceeași direcție, ar putea fi necesare măsuri restrictive similare și în alte localități, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut. De aceea, operatorul le solicită din nou consumatorilor să utilizeze apa potabilă din rețea exclusiv în scopul pentru care este destinată, respectiv pentru acoperirea necesităților gospodărești, și să evite folosirea acesteia pentru udarea grădinilor, gazonului sau terenurilor agricole.
O soluție pe termen lung pentru problema din zona Buzaielor o poate reprezenta investiția aflată în prezent în desfășurare, prin care conducta de apă potabilă care vine dinspre Întorsura Buzăului este înlocuită cu una de capacitate mai mare. Investiția are ca obiectiv creșterea capacității de transport a apei către Barcani și Sărămaș, ceea ce va permite, după finalizarea lucrărilor, o furnizare a apei mai sigură și mai echilibrată.
Hydrokov își exprimă încrederea că, prin cooperarea populației și utilizarea responsabilă a apei, vor putea fi evitate noi restricții, iar rezerva de apă potabilă disponibilă va fi suficientă pentru alimentarea continuă a tuturor gospodăriilor. Operatorul subliniază că, pe termen lung, trebuie găsite alte soluții pentru irigații, întrucât există o diferență semnificativă de preț între apa potabilă și cea destinată uzului agricol, aceasta din urmă fiind mult mai ieftină.
Hydrokov le solicită agricultorilor ca, atunci când irigarea este inevitabilă, să o efectueze, pe cât posibil, în intervalele orare în care consumul este mai redus, evitând orele dimineții și ale serii, se mai arată în comunicat.
mesageruldecovasna.ro
