Prefectul județului Covasna, dr. Ráduly István, va susține joi, 3 februarie, audiență în orașul Întorsura Buzăului.

 Persoanele care doresc să fie primite în audiență trebuie să se înscrie, în prealabil, la numărul de telefon 0267 315 444. 

Acestea sunt așteptate joi, începând la ora 12.00, la sediul primăriei Întorsura Buzăului.

 Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Covasna a precizat că, potrivit prevederilor legale,  accesul persoanelor în incinta primăriei se va realiza prin prezentarea certificatului de vaccinare digital sau pe suport de hârtie, care să ateste următoarele situații: sunt vaccinate împotriva virusului sars-cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; prezintă un rezultat negativ al unui test rt-pcr pentru virusul sars-cov-2 nu mai vechi de 72 ore; prezintă un rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul sars-cov-2 nu mai vechi de 48 ore; se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu sars-cov-2.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail