Partea 1 din 3, autor: Ole Therkelsen. Sursa: Revista KOSMOS nr. 2/2022, editată de
Institutul Martinus din Copenhaga. Traducerea din Esperanto: Mihai Trifoi
- Ipoteza despre Gaia – globul pământesc este o ființă vie
Deja în 1932 primul volum al lucrării Livets Bog (Cartea vieții) Martinus scrie că globul pământesc este o ființă vie care evoluează. El nu tratează separat prea mult partea biologică a problemei, dar cu atât mai detaliat partea evoluției referitoare la conștiință.
Apoi în 1982, filozoful ecologist Peter Russel (n. 1946) a devenit cunoscut pentru cartea sa The awakening earth (Pământul care se trezește), în care se vorbește despre faptul că omenirea alcătuiește un creier planetar care în prezent începe să se trezească.
Dar deja grecii antici aveau ideea că globul pământesc este o ființă vie. Gaia era numele zeiței grecești a pământului. Numele danez Moder Jord (Mama Natură) de asemenea exprimă ideea că globul pământesc este o ființă vie. Ipoteza despre Gaia deci, spus pe scurt, este ipoteza că Mama Pământ sau globul pământesc este o ființă vie.
Ipoteza despre Gaia a fost formulată prima dată științific în anii 1960 de James Lovelock (n. 1919), care a făcut singur cercetări bazate pe ecologie și pe experiențele din munca sa anterioară la NASA despre metode de a detecta viață pe Marte. Lovelock, care a studiat diverse ecosisteme, a scris o mulțime de articole științifice care doar în 1979 au primit într-o formă popularizată o atenție mai largă prin editarea cărții lui Gaia: a new look at life (Gaia: o privire nouă asupra vieții).
O carte mai nouă a lui Lovelock are titlul The revenge of Gaia (Răzbunarea Gaiei, 2006). După Martinus, nu este vorba atât despre faptul că Pământul se răzbună pe oameni, dar cu părțile bune și rele e vorba despre efectul legilor naturale, inclusiv a unei legături de soartă cu regularitate între oameni și globul pământesc.
- Globul pământesc – un sistem viu autoreglator
Spre deosebire de Martinus, James Lovelock nu se ocupă de partea referitoare la conștiință, ci dimpotrivă, despre partea fizică și biologică a vieții globului pământesc. Se arată că Pământul are o capacitate extraordinară de a regla și a menține aceeași temperatură nu numai timp de milioane de ani, ci timp de miliarde de ani, la fel cum un om în timpul vieții poate menține o temperatură constantă de 37º, în ciuda variației temperaturii înconjurătoare. La fel cum un om poate păstra o salinitate constantă în sânge și celelalte lichide corporale, și globul pământesc poate păstra o salinitate constantă a oceanelor.
Planeta de asemenea are o capacitate de a regla și a menține o concentrare de oxigen în atmosferă, fapt ce poate fi interpretat ca un semn în plus că ea este vie.
Foarte pe scurt Martinus descrie cum globul pământesc, prin procese conștiente instinctuale sau automatizate (numite ”cunoaștere de tip C”) a putut schimba și acorda concentrarea diverselor gaze în atmosferă în favoarea ființelor vii din organismul său.
Martinus scrie: ”Acest corp arzând s-a răcit mereu datorită „energiei-sentiment” și începe să obțină detalii mulțumită ”energiei instinctuale”. O atmosferă începe să se formeze în jurul acestei planete. Se formează aerul și apa. Desigur, aceste fenomene încă sunt otrăvitoare și nepotrivite pentru o viață conștientă mai înaltă, dar treptat ”energia instinctuală” sau ”cunoașterea-C” cosmică a ființelor vii reușesc să învingă toate detaliile jenante. Fenomenele otrăvitoare se separă și apare apa clară precum cristalul, care după aceea va însemna un spațiu de viață pentru pătrunderea celor dintâi forme ale vieții conștiente pe globul terestru. ”Cunoașterea-C” cosmică sau „funcția instinctuală” încă se manifestă mai puternic. Începe cristalizarea, apare regnul mineral, urmează regnul vegetal.” (Articole 1, par. 20.2).
După un calcul științific, sistemul solar și deci globul pământesc s-au format în urmă cu 4,6 miliarde de ani, și cea dintâi viață unicelulară a apărut pe pământ în urmă cu circa 3,8 miliarde de ani. S-a calculat că după aceea planeta menține în mod constant temperatura, salinitatea oceanică și concentrația de oxigen în atmosferă.
Ființele vii au o capacitate specială, în ciuda condițiilor exterioare schimbătoare, de a regla și menține unii parametri fiziologici în valori constante. Această capacitate autoreglatoare se întâlnește numai la ființele vii.
Când eu am studiat controlul mediului natural și ecologia în Universitatea din Copenhaga, m-a fascinat mult studiul diverselor ecosisteme, insula, marea, mlaștina, câmpia, muntele etc. Din intervențiile într-un ecosistem, se vede că acesta reacționează adecvat, exact ca o ființă vie. În acest fel cineva se poate compara pe sine cu globul pământesc și biosfera lui, pentru că el este alcătuit din diverse ecosisteme și subsisteme, la fel cum organismul uman este alcătuit din organe, celule și mai multe subsisteme. Fără o prea mare detaliere a aspectelor fizice ale definirii vieții, să menționăm numai că biologia are o mulțime de criterii despre faptul dacă ceva este considerabil ca ființă vie. În afară de unul singur, Pământul îndeplinește în mod sigur toate celelalte criterii. Ultimul este întrebarea cum se reproduce Pământul? Pentru ca ceva să fie posibil de considerat ca ființă vie conform științei materialiste, acesta trebuie să fie capabil să se reproducă sexual sau nesexual, după cum cunoaștem noi acest lucru la animale și plante.
- Sexualitatea și embriogeneza macrocosmice
Știința naturii nu ia în calcul sistemele solare și galaxiile ca ființe vii. Deoarece planetele, sistemele solare și galaxiile nu sunt considerate de știință ca ființe vii, deci nu se poate vorbi despre o reproducere cosmică sau generare de viață. După criteriile științifice deci este cam dificil a declara că globul pământesc este o ființă vie.
Cu toate că în astronomie se vorbește despre nașterea, viața și moartea unei stele, se pare că știința nu are nicio înțelegere cu privire la o eventuală reproducere sexuală a macro-ființelor.
Dimpotrivă, Martinus arată că globul pământesc se formează în același timp cu sistemul solar datorită unei ”sexualități macrocosmice” și unei ”embriogeneze macrocosmice”. (Vezi Livets Bog 2, par. 419-421).
Electricitatea este prima care a apărut când planeta sau astrul a luat ființă în spațiul cosmic, la fel cum ea este prima care apare când se creează corpul nostru. Actul sexual reprezintă o explozie de forțe electrice în forma sentimentului de voluptate și toate gândurile multe legate de el. Prima care se întâmplă la începutul creării unui organism deci este o însumare de forțe mentale, care se pot transmite mai departe prin forțe fizice către organele sexuale. La nivel spiritual se întâmplă la o ființă spirituală în același timp o activare a centrilor capacității sau a semințelor talentelor, care conțin totul din acea informație care este necesară pentru a crea noul ei corp.
Primul lucru vizibil din procesul de creare macrocosmic sunt nebuloasele stelare, care după Martinus înseamnă ”spermă macrocosmică”. Sub o direcționare conștientă macrocosmică se formează în acea spermă mereu mai multe puncte vizibile, care puțin câte puțin trec din acea stare nebuloasă și se condensează până la sisteme solare luminoase de sine stătătoare. În evoluția ulterioară se stinge lumina unei părți a punctelor care se răcesc, care în acest fel devin planete ca și globul nostru terestru. (LB2, par.419-428 și Articole I, par. 20.2).
În astronomia actuală se cercetează apariția sistemului solar, și cele mai noi rezultate indică faptul că sistemul solar s-a format printr-un proces de o mai mare condensare, care a avut loc imediat după gigantica explozie care a avut ca rezultat enorme eliberări electrice și magnetice, care în lumina Cosmologiei lui Martinus s-ar putea interpreta ca eliberare sexuală macrocosmică a ”spermei macrocosmice”. – Martinus mai afirmă că embriogeneza macrocosmică a început prin electricitate.
- Globul pământesc ca ființă vie
Faptul că corpul fizic al planetei este globular nu poate dezminți că e vorba despre o ființă vie. În comparație cu alte ființe vii, este vorba numai despre o diferență de formă, nu de principiu.
Despre circulația apei în această minunată planetă a noastră se poate spune că este asemănătoare cu circulația noastră sangvină. Regiunile minerale ale pământului reprezintă scheletul. Plantele, animalele și oamenii sunt ca niște celule în organismul planetei etc. În mass-media, adesea pădurile ploioase sunt descrise ca plămânii planetei etc. Datorită fotosintezei plantelor se produce O2, și carbohidrații se sintetizează din CO2 și H2O. Prin metabolismul organismelor vii, aceste substanțe zaharoase se asimilează producând CO2, H2O și căldură. În acest fel este posibil și referitor la globul pământesc a vorbi despre respirația și metabolismul lui. Toate procesele schimbătoare de substanțe din natură sunt asemănătoare propriului nostru metabolism.
Pentru a putea fi viu și a-și păstra dezvoltarea vieții, și globul pământesc are nevoie de hrană fizică, și acea hrană el o primește de la soare. (Cartea nr. 14B, cap. 4).
Așa cum noi obținem necesarul nostru de energie consumând mâncăruri de bună calitate (entropie scăzută, organizare înaltă), și eliminând deșeurile slab calitative (entropie înaltă sau neorganizare), tot așa globul pământesc mănâncă ”produsul solar”, asimilând lumină sau radiație scurtă înalt calitativă (entropie scăzută), și eliminând radiația caldă de undă lungă de calitate slabă (entropie înaltă) în spațiu, ca excrement. Deci, pentru a menține o temperatură constantă, Pământul trebuie să elimine atâta căldură în spațiul cosmic câtă primește el de la soare.
În literatura lui Martinus se pot citi în mai multe locuri descrieri ale globului pământesc ca ființă vie, de exemplu: LB3, par. 555-567, Înhumarea, cap. 82-87.
- Principiul unităților de viață în natură
Un glob terestru viu trebuie să aibă spațiul său de viață într-un sistem solar viu pentru a-și putea păstra biosfera, care există printre altele datorită fotosintezei, pusă în funcție de lumina de la soare. La rândul său, sistemul solar are spațiul său de viață în galaxie, care are spațiul său de viață în roiul de galaxii etc. Dar acolo, foarte departe în norii stelari din macrocosmos, percepția umană începe să devină neclară și nebuloasă.
Pe un glob pământesc viu trebuie să fie animale și plante vii. Organismele trebuie să fie construite din organe vii, care la rândul lor trebuie să fie construite din celule vii, care trebuie să fie construite din molecule organice vii etc. Dar și aici, în profunzimea norilor de electroni ai microcosmosului, percepția umană din nou începe să devină neclară și nebuloasă. Dar în propriul nostru orizont senzitiv noi deci vedem foarte clar principiul simplu, că o viață este construită din viață, care este construită din viață, care este construită din viață etc., cum de asemenea s-a exprimat Martinus în simbolul său despre acest principiu al unităților de viață.
Un roi de galaxii deci este construit din galaxii, care sunt construite din sisteme solare, care sunt construite din planete, care sunt construite din organisme, care sunt construite din organe, care sunt construite din celule, care sunt construite din molecule, atomi și electroni. După principiul unităților de viață, aceasta se continuă mai departe etern, în sus în macrocosmos până la o scală infinit de mare, și în jos în microcosmos până la o scală infinit de mică. Este la fel cu imaginile fractale, unde poți să iei un mic detaliu și să-l mărești, și așa se poate continua călătoria sa în macrocosmos până la infinit. De asemenea s-ar putea prezenta filmul fractal în direcție opusă, și acesta deci ar deveni o călătorie inversă în microcosmos. Martinus ne lămurește că, prin conștiință cosmică sau intuiție, se poate întreprinde o astfel de călătorie în jos printre ființele vii ale microcosmosului realității, și în sus prin macrocosmos în eternitatea infinită. (LB6 par. 2114-2118).
- Macroființa stăpânește climatul și nu microființele
Martinus arată că macroființa stăpânește climatul microființei. Omul stăpânește climatul care se află în lumile sale organică, celulară și moleculară, la fel cum galaxiile și sistemul solar stăpânesc și reglează climatul planetelor. În legătură cu dezbaterea despre CO2, deci să nu trecem cu vederea posibilitățile potențiale pe care globul pământesc însuși le are pentru a reduce conținutul de CO2 din atmosferă, de exemplu prin intensificarea fotosintezei sau sedimentare de calciu CaCO3 în oceane. Un ecosistem care primește un surplus în rezerva de CO2 va reacționa în mod natural reducând conținutul. După Martinus, nu microindivizi, deci oamenii, sunt răspunzători de climatul Pământului, ci dimpotrivă, macroființele, Pământul. Soarele și Calea Lactee.
Din partea științei naturii, se poate confirma parțial acest fapt prin noi cercetări ale Centrului de Cercetare Spațială din Danemarca, care arată o interdependență necunoscută înainte a cantității de viață de pe Pământ și cantitatea de radiație cosmică. Climatul și cantitatea vieții terestre, conform acestor cercetări, nu depind de activitățile omului, ci de radiația cosmică și de soare și de întreaga Cale Lactee. În afară de aceasta, relațiile schimbătoare ale Căii Lactee cu cele două galaxii vecine, marele și micul Nor al lui Magelan (Henrik Svensmark, Astronomische Nachrichten, vol. 327, nr. 9, pp 866-875, nov. 2006).
Iată că în 1939 Martinus scrie de asemenea, că ”furtunile magnetice ale soarelui stăpânesc climatul și viața planetelor”. (LB2 par. 353).
Furtunile magnetice de pe suprafața soarelui influențează și structura spirituală a Pământului, care cu adevărat are o natură electrică și magnetică. Tot ce se întâmplă pe sori influențează viața pe planete.
Mai ales oamenii cu inimă slabă pot simți un disconfort în timpul unor astfel de furtuni magnetice ale soarelui, și unii pot chiar muri din această cauză. Într-o oră pentru întrebări, Martinus zice că furtunile magnetice ale soarelui pot crea confuzie în întregul sistem nervos al unor oameni cu nervi răi sau slăbiți, astfel că ei încep să sufere de amețeală, durere de cap sau migrenă. De obicei noi nu simțim aceasta în nervii noștri, dar unii sunt atât de slăbiți, încât ei nu evită să reacționeze la acest lucru. Dar cu un organism sănătos și puternic cineva ar fi bine apărat. (Varnhem, Suedia, 03.06,1968).
În diverse prelegeri, Martinus menționează special că inundațiile, erupțiile vulcanice și cutremurele, care pentru oameni înseamnă mari catastrofe, pentru globul pământesc sunt numai reacții nervoase. Și în general așa este peste tot, că viața conștientă a globului pământesc este hotărâtoare pentru întregul climat dinăuntrul organismului lui. O perioadă cu multe recorduri climatice de aceea va fi și legată de o activitate specială în conștiința globului pământesc. În timpul nostru, globul terestru străbate o fază evolutivă total hotărâtoare, și de aceea nu este atât de ciudat că acel proces de purificare puțin dramatic, la nivel fizic uneori se poate manifesta în multele situații climatice extreme, pe care noi le trăim în acești ani.
Dacă noi înșine ne frământăm și ne supărăm și ne inervăm sau poate ne întristăm și deprimăm, acest lucru de asemenea va avea un efect total hotărâtor pentru climatul din propriul nostru organism.
Noi suntem ca un zeu pentru propriul nostru univers, la fel cum globul pământesc este ca un zeu sau providență pentru toate ființele vii care se află în biosfera lui. În acest fel se poate spune că și globul pământesc și omul sunt create după chipul lui Dumnezeu, lucru pe care l-a analizat și Martinus în legătură cu marele rezultat final nr. 9 în rezolvarea misterului vieții. (LB3 par. 699-700, LEM3 par. 32.11).
- Specii animale dispărute de pe globul pământesc
Se citește despre faptul că o mulțime de specii animale sunt exterminate și că altele sunt amenințate cu exterminarea, de exemplu leii și tigrii. Dar din punct de vedere cosmic o specie nu se poate extermina, dar în perioada rămânerii ei în lumea spirituală în timpul morții ea poate fi translocată, astfel că data viitoare ea se va încarna pe altă planetă, unde condițiile sunt mai favorabile pentru o evoluție viitoare. (Vezi LEM3 par. 27.1. LB1 par. 247, Hrana ideală, cap. 7).
Acea dispariție a unor specii animale pe care o vedem astăzi trebuie să fie privită în legătură cu faptul că globul pământesc este o ființă vie care evoluează către perfecțiune. Într-un anumit timp au dominat reptilele, cele ca șopârlele și dinozaurii, dar după aceea ele aproape s-au exterminat în favoarea unor păsări și mamifere mai înalte, ceea ce de asemenea poate fi privit ca o parte din evoluția conștientă a planetei. Cu evoluția maimuțelor și apoi a oamenilor, globul pământesc a făcut un alt mare pas înainte în evoluția unei conștiințe mai înalte.
Deoarece oamenii sunt cele mai înalt evoluate celule ale planetei, evoluția către perfecțiune va avea ca rezultat faptul că vor dispărea animalele periculoase și veninoase pentru oameni, pentru că ele puțin câte puțin nu mai sunt în armonie cu forțele conștiente ale globului terestru, care este factorul decisiv cu privire la care ființe vii pot trăi pe pământ. (Vezi LB1 par. 48, LEM3 par. 27.1).
Așadar, dacă în viitor se vor încarna noi specii de animale, acestea vor fi animale pașnice care vor putea trăi cu oamenii pașnici ai viitorului.
Plantele, animalele și oamenii trebuie să fie privite ca microființe ale organismului globului pământesc. Planeta, în același ritm cu evoluția conștiinței sale, poate atrage noi specii și totodată să renunțe la altele îngreunând viața lor, astfel că ele vor dispărea.
De exemplu, în Norvegia și Suedia are loc o dezbatere vie referitoare la faptul dacă puținii lupi rămași să fie uciși prin împușcare, pentru că ei atacă animalele țăranilor și pentru că mulți se tem să intre în pădure. După acest fapt se poate părea că oamenii hotărăsc care specii de animale trebuie să trăiască pe pământ, dar cel mai profund hotărăște acest lucru ființa glob pământesc.
Martinus scrie: „Participarea omenească la reglarea numărului de ființe vii de pe pământ în realitate este doar o bagatelă în comparație cu adevăratul factor reglator: atmosfera spirituală a Pământului, pentru că ea este factorul direct cauzator în capacitatea de atragere și respingere a Pământului. Acesta la rândul său, conform analizelor cosmice, este fundamentul relației astronomice a Pământului și deci a climatului lui. Așadar, atmosfera spirituală prin acest fapt devine hotărâtoare pentru toate relațiile referitoare la hrană și și la posibilitățile existenței, iar prin aceasta și la numărul de ființe vii de pe planetă.” (Hrana ideală, cap. 7).
Partea a 2-a și a 3-a în numărul următor al revistei
Despre autor: Ole THERKELSEN (n. 1948) – redactorul revistei bianuale KOSMOS a Institutului Martinus, a studiat la Universitatea din Copenhaga, de specialitate inginer în domeniul chimiei și biologiei, foarte bun cunoscător al filosofiei lui Martinus și autor de cărți pe tema cosmologiei. Este unul dintre cei mai buni oratori. A susținut peste 2000 de prelegeri, în șase limbi, în diferite țări. Și-a făcut din studiul și practicarea principiilor filozofiei lui Martinus nu un hobby, ci a doua profesiune.
Traducere și publicare, cu permisiunea autorului: Mihai Trifoi
