Peste 50 de tineri din Regiunea Centru alături de profesorii îndrumători, au participat la dezbaterile pe tema digitalizării educației organizate de EUROPE DIRECT Regiunea Centru, alături de structura gazdă – Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, activitate derulată în parteneriat cu organizația Agora Debate și Inspectoratele Școlare Județene din regiune. În urma feed-back-ului transmis de participanți, deși un procent de 58% dintre ei preferă un sistem de prezență clasic, 32% au spus că o formă hibrid ar fi potrivită pentru studiu, dar este necesar ca resursele umane să fie pregătite mai bine, elevii să fie mai deschiși, părinții mai cooperanți și este necesară o infrastructură adecvată, cu asigurarea accesului egal la educație pentru toți elevii, indiferent de mediul socio -economic din care provin.
Înscrierile la dezbateri au început în iunie, fiind deschise până în luna septembrie2021. Inițial, s-au înscris 18 echipe la dezbaterile pentru elevi dar, din varii motive de sănătate, mai ales, au rămas în competiție 13 echipe de elevi din regiune. În data de 16 octombrie 2021, elevii prezenți au dezbătut în două runde temele propuse de EUROPE DIRECT Regiunea Centru alături de parteneri, respectiv ”dacă educația trebuie să se concentreze pe digitalizarea educației” și ”dacă trebuie introduse cursuri obligatorii de tehnologie și digitalizare pe toată durata studiilor, încă din clasele primare”. Studenții din cele 4 echipe înscrise au dezbătut pro sau contra în ziua următoare, 17.10.2021, ”dacă universitățile ar trebui să ofere fiecărui student admis varianta efectuării studiilor în sistem full e-learning partea teoretică, iar partea de laborator/practică să fie fizic sau cel mult hibrid”. Cei ce au evaluat ideile aduse în dezbatere, strategiile utilizate în prezentare a argumentelor, justificarea lor și stil oratoric, au fost arbitrii propuși de către organizația Agora Debate, care au stabilit punctajele prin care au fost desemnați câștigătorii acestor dezbateri.
„Activitatea pe care am propus-o a venit în contextul pandemiei, ce a obligat sistemul educațional să treacă în mediul online, iar elevii, studenții, profesorii, au trebuit cu toții să se adapteze ca structură de învățare și predare la mediul online. După cum a anunțat Comisia Europeană încă în 2019, trendul la nivel european se concentrează pe pregătirea statelor membre pentru o eră digitală, inclusiv pentru digitalizarea educației, dar asta nu însemna neapărat că toate cursurile se vor ține online, ci mai degrabă că este necesară perfecționarea abilităților de utilizare a tehnologiilor digitale, fiind nevoie de resurse educaționale și platforme adaptate accesului online, inclusiv dotarea infrastructurii educaționale cu echipamente adecvate. Noi, prin ADR Centru investim la nivel regional peste 145 milioane euro fonduri europene nerambursabile în modernizarea unităților de învățământ, în laboratoare, în echipamente digitale și mobilier pentru unitățile de învățământ. Am apreciat pasiunea participanților care au făcut eforturi să se pregătească pe temele date. Reprezentanța Comisiei Europene în România ne-a susținut în finanțarea activităților și a felicitat participanții pentru contribuția adusă la înțelegerea conceptului de digitalizare, prin implicarea în această activitate. Europarlamentarul Lorant Vincze, care se va întâlni cu câștigătorii la Bruxelles a apreciat demersul nostru și dorința de dezvoltare personală a tinerilor. Vom continua să le oferim tinerilor motive să participe în continuare la evenimentele și activitățile Europe Direct și să le transmitem valori europene, idealuri și resurse pentru transformarea ideilor în fapte”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
După o zi întreagă de dezbateri la elevi, punctajele acordate de cei 4 arbitrii ce au jurizat perechile de echipe pro și contra, au declarat ca fiind cele mai bune echipe: echipa „Goga 3” de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu pe locul 3, „CNMV SG” de la Colegiul Național” Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, pe locul 2, iar „Opinionaters” de la Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov pe locul 1. Câștigătoare la dezbaterea pentru studenți a fost echipa de la Universitatea „1 Decembrie 1918 ” din Alba Iulia. Toate cele patru echipe, formate din elevi, studenți și profesori coordonatori vor participa la vizita de la Bruxelles, pe care EUROPE DIRECT Regiunea Centru și ADR Centru o vor desfășura în perioada următoare. Datorită acestei activități, principalele idei cu care vor merge câștigătorii la Bruxelles, pentru a le prezenta reprezentanților Comisie Europene, se referă la: necesitatea formării serioase și de lungă durată a cadrelor didactice, importanța asigurării de resurse educaționale, infrastructură, biblioteci virtuale, lecții mai interesante, aplicații interactive, acces la internet pentru toții, mai multă pregătire privind metodele de predare si planificare, teste interactive (gen kahoot), adaptarea programei școlare la sistemul de predare online, pagini de e-learning cu exemple și o bază de date unitară la nivel național.
Context activitate:
Din dorința de a stimula implicarea tinerilor în acest gen de activități, de a-i ajuta să-și dezvolte gândirea analitică și de a fi mai bine pregătiți pentru viitor, Centrul EUROPE DIRECT Regiunea Centru a propus organizarea acestei competiții de dezbateri de tema digitalizării, respectiv pe Prioritatea Comisiei Europene ”O Europă pregătită pentru era digitală”. Echipele înscrise în dezbaterile #DigitalEU au pus accent pe trecerea de la sistemul clasic de predare la cel on-line, provocările întâlnite, exemplele de bune practici și propunerile de îmbunătățire a sistemului de predare online la noi în țară.
Echipe înscrise:
La elevi au participat în dezbateri următoarele echipe: IMPACT de la Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis Teutsch, MIDAS-DEBATE de la Liceul Andrei Mureșanu, GOGA 3 de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, OPINIONATERS de la Colegiul Național “Andrei Șaguna” Brașov, GHIBU de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, DEBATE UNITED de la Colegiul Național Unirea Brașov, PARLEY PATROL de la Colegiul Național „Áprily Lajos” Brașov, ECODEBATE de la Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian Alba Iulia, OCTALKS de la Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” Toplița, CNMVSG de la Colegiul National” Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, BRÂNCUȘI de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Sfântu Gheorghe, LUCKY CHARMS de la Liceul Teoretic Mircea Eliade, Întorsura Buzăului și AGREE TO DISAGREE de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” Covasna.
Cele patru echipe participante la studenți au fost două echipe din partea Universității Tehnice din Cluj Napoca, Facultatea de Inginerie Industrială – Extensia Universitară Alba Iulia, o echipă de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și o echipă din partea Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Modalitatea de desfășurare a dezbaterilor:
Au putut participa elevii de liceu, atât din mediul urban, cât și rural, precum și studenții ce frecventează cursurile unei universități localizate în Regiunea Centru. Înscrierea s-a făcut de către profesorul coordonator. Pentru elevi: formatul dezbaterilor a fost World Schools – 6 minute per discurs. Echipele participante au fost formate din 3 elevi și un profesor coordonator. Cele mai bune 3 echipe – debateri și profesor coordonator, vor participa la o vizită de studiu la Bruxelles. Pentru studenți: formatul dezbaterilor a fost British Parliamentary – 7 minute per discurs. Echipele participante au fost formate din 2 studenți și un profesor coordonator, iar cea mai bună echipă – studenți și coordonator – va participa alături de echipele câștigătoare ale elevilor, la vizita de studiu la Bruxelles. Arbitrajul s-a făcut conform standardelor medii recunoscute în comunitatea de dezbateri academice, în formatele de dezbateri World Schools și British Parliamentary.
http://www.adrcentru.ro/