Acasă Regiunea Centru
Balanţa comercială negativă în Mureş, Harghita şi Covasna, în primele 10 luni din 2025
Balanţa comercială a înregistrat în Regiunea Centru, în primele 10 luni din 2025, valori pozitive în judeţele Sibiu, Braşov şi Alba şi negative în Mureş, Harghita şi Covasna, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba. „În Regiunea Centru, balanţa comercială (soldul FOB/CIF) a înregistrat, în perioada 1.01-31.10.2025, un excedent […]
Dezbateri privind noile direcții dedezvoltare a regiunii Centru, la Băile Balvanyos
Reuniunea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, la Băile Balvanyos
Programul StartUp HUB a sprijinit 99 de tineri antreprenori din Regiunea Centru să obţină finanţări nerambursabile
Alocare de peste 6,2 milioane euro, sume nerambursabile, pentru Intervenția 7.1.2 – Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și a resurselor balneare, prin ADR Centru
Autorităţile contrazic statisticile potrivit cărora judeţul Covasna este codaş la atragerea fondurilor europene
Afacere startup – imprimare decorativă a pereţilor printr-o tehnică nouă în România
„Finanțări europene 2021-2027. Împreună dezvoltăm regiunea!” – conferințe săptămâna viitoare
Noiembrie – 2022 Luna alergării! Crosul Europei – Sănătate și relaxare pentru fiecare
Activități destinate Anului European al Tineretului în Regiunea Centru
Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Brașov au dat cele mai bune echipe la dezbaterile pe tema educației din Regiunea Centru
21 de afaceri primesc până la 100.000 de euro fiecare. Primăria Tălmaciu organizează cursuri pentru accesarea acestor fonduri
Exporturi de peste 7,2 miliarde de euro, realizate de Regiunea Centru în opt luni
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive