Cu câteva zile în urmă, când în judeţul nostru nu erau anunţate manifestaţii de protest, liderul PRM Covasna, Gică Agrigoroaie a declarat că filiala pe care o conduce susţine orice formă de protest paşnic, pentru înlăturarea actualei puteri.
“Opinia mea este că, din anul 1990 şi până în prezent, cei care au condus ţara, şi aici mă refer la FSN, PDSR, PSD, PNL, PDL şi UDMR, au făcut-o numai în favoarea lor şi în defavoarea populaţiei. Toţi s-au perindat la putere iar ţara a ajuns la dezastrul din zilele noastre, din punct de vedere economic şi social”, a declarat liderul PRM Covasna.
Ca urmare, Gică Agrigoroaie adresează un îndemn către populaţie “ca la următoarele alegeri să aibă grijă şi să nu-i mai voteze pe cei care i-au adus în situaţia actuală”.
Acesta a mai precizat că şi reprezentanţii PRM susţin organizarea de alegeri anticipate, pentru formarea unui nou guvern care să scoată ţara din starea dezastruoasă în care se află. (M.G.)