. .
Ziua Africii, marcată anual, în data de 25 mai, a fost celebrată ieri, pentru prima oară, la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe.
Programul derulat la Muzeul Cinegetic din municipiu a cuprins prezentări, momente de muzică și dans African, dar și degustări ale unor preparate africane, susținute de invitați din țară, dar și din străinătate.
Potrivit directorului Asociației „Vadon”, Demeter János, unul dintre organizatori, evenimentul a fost organizat și în amintirea lui Teleki Samuel, unul dintre marii exploratori ai Africii, de la moartea căruia se împlinesc 100 de ani.
„După numele lui Teleki Samuel este denumit și un vulcan în Africa – vulcanul Teleki. Teleki a făcut și foarte multe și interesante expediții între Zanzibar și Lacul <Ștefania> și chiar a dat și numele acestui lac.” – a precizat Demeter Janos.
Manifestările au debutat ieri dimineață, cu jocuri, prezentări și activități dedicate copiilor, după care au avut loc cu demonstrații de dans african susținute de un invitat din Africa, care în prezent locuiește în Ungaria; prezentări ale activității lui Teleki Samuel, dar și impresii de călătorie din Africa, moderate de invitați – geografi și specialiști în ecologia şi protecţia mediului, din Ungaria și din județ.
Cei interesați au avut posibilitatea de a degusta preparate indiene, dar și de a învăța pași de dans African și de a asculta muzică și povești africane.
Muzeul Cinegetic a fost inaugurat de către Primăria Sfântu Gheorghe şi Asociaţia ”Vadon” din municipiu, și cuprinde, în prezent, aproximativ 380 de exponate. Una dintre sălile Muzeului poartă denumirea „Sala Africa” și găzduiește trofee valoroase din Africa.
În luna aprilie, colecția a fost îmbogățită cu un crocodil de Nil cu lungimea de 4,20 metri, ce provine din Mozambic și care a fost capturat în anul 2012, la scurt timp după ce făcuse ultima victimă. Crocodilul a fost adus în ţară şi donat muzeului din Sfântu Gheorghe de patronul unei firme specializate pe turism cinegetic, Sarkany Arpad. Acesta a fost de față la momentul capturării animalului.
Ana Alina Costache

