. . Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Covasna i-au vizitat miercuri pe elevii de la Școala Gimnazială „Neri Szent Fulop” din Sfântu Gheorghe.

Aceștia le-au oferit copiilor și cadrelor didactice diplome și pixuri personalizate, în semn de recunoaștere a implicării acestora în acțiunile cuprinse în campania preventiv –educativă derulată de IJJ Covasna, prin Compartimentul „Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale”, pe parcursul acestui an școlar.

Reprezentanții IJJ Covasna au menționat că în cadrul campaniei, elevilor le-au fost prezentate aspecte de interes cu privire la misiunile Jandarmeriei, aspecte privind prevenirea faptelor cu violenţă în şcoli, identificarea problemelor cu care se confruntă elevii şi găsirea mijloacelor adecvate de soluţionare și s-au purtat discuții și pe alte teme pe care elevii le-au primit cu interes.

Vizita de miercuri a fost primită cu bucurie de către copiii de la „Neri Szent Fulop”, unii dintre aceștia exprimându-și dorința de a vizita sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Reprezentanții IJJ Covasna le-au transmis că îi așteaptă la Ziua Porților Deschise pe care o vor organiza în luna iunie.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail