. . Ministerul Culturii a anunțat vineri lista scurtă a orașelor care au mai rămas în cursa pentru câștigarea titlului de „Capitală Culturală Europeană” în anul 2021.

Cele patru orașe rămase în cursa pentru titlul de „Capitală Culturală Europeană 2021” au fost făcute publice vineri, de către Ministerul Culturii, însă din păcate printre ele nu se regăsește și Municipiul Sf. Gheorghe.

Potrivit informațiilor furnizate de site-ul Românialiberă.ro, anunțul ar fi fost făcut vineri, de către reprezentantul Comisiei Europene și de către președintele juriului de experți evaluatori ai candidaturilor orașelor – Steve Green, într-o conferință de presă care a avut loc la Biblioteca Națională a României din București, iar orașele rămase în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană sunt: București, Baia Mare, Timișoara și Cluj-Napoca.

Municipiul Sfântu Gheorghe a participat alături de alte 13 orașe din țară la cursa pentru titlul de „Capitală Culturală Europeană 2021”. Oraşele înscrise inițial în cursă au fost: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș.

În luna aprilie, când anunța oficial candidatura orașului la titlul de „Capitala Culturală Europeană 2021”, primarul Antal Arpad declara: „Noi considerăm că avem cel puţin două puncte tari. După cum bine ştiţi a fost o analiză la nivel naţional a vitalităţii culturale, unde Sfântu Gheorghe a ieşit pe locul II, după oraşul Cluj, iar în ceea ce priveşte bugetul alocat pentru instituţii de cultură am fost pe locul I din ţară. Acest lucru a fost apreciat de un juriu care este format în mare parte din specialiști europeni, deci nu este un juriu naţional”.

 

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail