Începem o nouă săptămână, după un sfârşit de săptămână destul de bogat în evenimente rutiere şi abateri pe drumurile publice covăsnene.

Manevră periculoasă

Vineri, la amiază, am înregistrat un accident rutier grav. Evenimentul s-a produs pe DN 11, între localităţile Lemnia şi Breţcu, la ora 12.30.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului rezultă că B. VASILE, de 24 de ani, domiciliat în comuna Ştefan cel Mare, jud. Neamţ, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DN 11, din direcţia Bacău către Târgu Secuiesc, a efectuat o manevră de depăşire fără a se asigura că o poate face în condiţii de siguranţă, obligându-l pe F. OVIDIU, conducătorul autovehiculului care circula din sens opus,  să vireze dreapta pentru a evita impactul cu acesta.În urma manevrei, autovehiculul care circula regulamentar a ieşit de pe partea carosabilă, în partea dreaptă a sensului de mers, răsturnându-se. Din accident a rezultat rănirea gravă a unei femei de 56 de ani şi rănirea uşoară a unui bărbat de 40 de ani, pasageri în autoturismul care circula regulamentar.Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilo-test, rezultatul a fost negativ. Totuşi, li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Poliţiştii continuă cercetările în cauză.

Cine-a pus stâlpul în drum…

Tot vineri, la ora 23.30, pe str. Ţigaretei din municipiul Sf. Gheorghe, M. RĂZVAN, de 27 ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală din direcţia str. Kos Karoly către str. Tutunului, a lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilo-test, care a relevat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie ce depăşeşte limita legală.

Cu musca pe căciulă

În data de 25.09.2011, în jurul orelor 19.43, Poliţia Oraşului Baraolt a fost sesizată printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 despre faptul că în localitatea Biborţeni s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Poliţişti din cadrul formaţiunii Poliţiei Rutiere s-au deplasat la faţa locului şi, în urma primelor cercetări efectuate, au stabilit că J. Ferenc, de 35 ani, din oraşul Baraolt, în timp ce conducea un autoturism pe D.J.122, în localitatea Biborţeni, din direcţia Baraolt către Băţanii Mari, a trecut axul drumului acroşând autoturismul condus regulamentar din sens opus de T. Tihamer, de 32 ani, din oraşul Baraolt. După accident, J. Ferenc a abandonat autoturismul, părăsind locul accidentului fiind găsit ulterior ascuns pe o stradă din satul Biborţeni.

La solicitarea poliţiştilor să prezinte permisul de conducere, conducătorul auto a declarat că nu-l are asupra sa.

Revenind la locul accidentului şi recunoscându-şi fapta, acesta a refuzat categoric testarea cu aparatul alcoolscop, deşi era în mod evident sub influenţa băuturilor alcoolice. A fost condus la Spitalul Baraolt, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

(IPJ COVASNA)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail