În cursul zilei de vineri a săptămânii trecute, între orele 5.00 – 12.00, poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică, cei de la Poliţia Oraşului Baraolt împreună cu poliţişti de la Secţia nr. 4 de Poliţie Rurală Baraolt şi jandarmi din cadrul IJJ Covasna au organizat şi au executat o razie pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de produse agricole de pe câmp, pentru creşterea siguranţei rutiere, cât şi prentru prevenirea şi combaterea faptelor anti­sociale şi soluţionarea unor probleme operative la nivelul IPJ Covasna.

Pe parcursul celor şapte ore, forţele participante au efectuat 30 de controale (2 filtre, 28 de autovehicule) şi au legitimate 101 persoane. Poliţiştii au identificat şi au condus la sediul poliţiei 25 de persoane sus­pecte. În urma audierilor, poliţiştii au reuşit să docu­menteze activitatea infracţio­nală a 6 dintre cei 25 de suspecţi.

Forţele participante au constatat şase  infracţiuni, au soluţionat un dosar penal cu autor cunoscut (loviri sau alte violenţe), trei dosare penale cu autori necunoscuţi (furturi) prin identificarea principalilor suspecţi, T. Izsak şi G. Laszlo.

În urma controalelor efectuate, forţele participante au constatat 19 contravenţii şi au aplicat tot atâtea sancţiuni contravenţio­nale.

Cei 24 de poliţişti şi 10 jandarmi au verificat 10 persoane în evidenţele operative, au amprentat şi au fotografiat 6 persoane.

Cu ocazia activităţilor menţio­nate, efectivele participante nu au folosit forţa şi mijloacele din dotare pentru realizarea mă­surilor poliţieneşti.

(IPJ COVASNA)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail