. . La sfârşitul acestei săptămâni, jandarmii covăsneni  vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, cu prilejul manifestărilor care se vor desfăşura astfel:

– în perioada 18 – 19 iulie , la manifestările ce se vor organiza în oraşul Covasna, Valea Zânelor, în cadrul evenimentului „Sântilia – Nedeia Mocănească 2015”,

    – la „Întâlnirea fanfarelor” ce se va desfăşura în comuna Reci în zilele de 18 iulie

   (orele 20.00 – 03.00) şi 19 iulie (orele 11.00 – 01.00),

   -în data 19 iulie la „ Concursul pompierilor voluntari  din judeţul Covasna” ediţia

     2015 ce va avea loc în comuna Ozun,

   -în perioada 18 – 19 iulie la manifestările cultural – artistice ce se vor desfăşura în

   zona de agrement Întorsura Buzăului,

  -la „Întâlnirea camionagiilor de tir ” organizată în oraşul Baraolt în zilele de 18 şi   19  iulie.

Participanţilor la manifestările organizate în această perioadă le recomandăm să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Totodată, reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că  intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţă – 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail