Primarul oraşului Sfântu Gheorghe a atras atenţia, în cadrul ultimei conferinţe de presă, că sumele pe care contribuabilii le plătesc anual la ghişeul de taxe şi impozite sunt mult mai mici decât investiţiile pe care primăria le realizează pe străzi. . .

Antal Arpad a dat drept exemplu strada Asherman – strada care trece prin faţa primei şcoli româneşti din oraş – unde un contribuabil a solicitat în repetate rânduri efectuarea lucrărilor de asfaltare, întrucât strada era  din pământ şi taxele la bugetul local au fost plătite.

„În timp ce toată lumea se concentrează pe centrul oraşului, noi muncim şi în mărginimea oraşului. De când nu ne-am întâlnit s-a pus stratul de uzură pe strada Varodi, s-a pus primul strat de asfalt pe trei străzi care nu au văzut asfalt niciodată; Ghioceilor, Vânătorilor şi Asherman.

Ca şi o curiozitate, pe strada Asherman am făcut un calcul, pentru că este un domn care în fiecare săptămână m-a întrebat când facem strada lui, întrucât el şi-a plătit impozitele. Am făcut un calcul din care a reieșit că investiţia pe care noi am făcut-o şi o facem pe acea stradă este echivalenta a 273 de ani de impozit plătit de toţi cetăţenii ce locuiesc pe  strada respectivă. Am ţinut să spun acest lucru pentru că foarte mulţi cred că plătind impozitele, noi avem posibilitatea să reparăm o stradă în fiecare an. Nu este aşa! Proabil că este într-o extremă cu acești 273 de ani, dar pot să fac acest calcul pe orice stradă”, a declarat primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Acesta a mai spus că dacă biroul juridic din cadrul primăriei îşi dă acordul, iar Consiliul Local votază un proiect prin care să se calculeze impozite diferenţiate pentru străzile care au fost recondiţionate, reparate sau asfaltate de la zero, atunci se va lua această măsură „mult mai corectă faţă de cetăţeni”. „Vreau să subliniez că în Sfântu Gheorghe, nivelul impozitelor persoanelor fizice pe terenuri şi clădiri este la minimum impus de lege, deci mai jos nu putem să scădem”, a conchis primarul oraşului.

Maricela Dan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail