Sâmbătă, 27 iunie, și duminică, 28 iunie (a.c), la Covasna se va derula un Târg de turism, eveniment ce face parte dintr-o suită de manifestări programate în cadrul proiectului ”Promovarea Turismului Balnear şi a resurselor turistice endogene din zona turistică Covasna”

Târgul este organizat în cadrul proiectului intitulat „Promovarea Turismului Balnear şi a resurselor turistice endogene din zona turistică Covasna”, implementat de Primăria Covasna.

Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5  „Dezvoltarea  durabilă  şi  promovarea  turismului”,  are ca scop promovarea potenţialului turistic balnear şi mediatizarea resurselor naturale din regiunea Covasna şi din regiunea apropiată pe piaţa turistică din România. În urma derulării acestuia, se doreşte atât informarea corectă a turiştilor din ţară cu privire la posibilităţile oferite de turismul balnear din zonă, cât şi câştigarea unui loc meritoriu pe piaţa turistică naţională.

Proiectul a cuprins între activități și realizarea unui târg de turism în perioada 27-28 iunie (a.c.).

În cadrul târgului vor avea loc prezentări, prelegeri, dezbateri pe teme din domeniul turismului, dar și concerte, spectacole și activități dedicate copiilor și nu numai.

Conform programului anunțat, deschiderea oficială a târgului turistic va avea loc mâine, 27 iunie (a.c.), între orele 10.30-10.45 – prin prezentări susținute de oficialități locale, regionale (în Curtea interioară a casei Orășenești de Cultură Covasna), după care, între orele 10.45- 11.15, va fi prezentată agenda celor două zile cu activitățile și spectacolele din cadrul Târgului de Turism.

Simpozion național de turism, inclus în programul evenimentului

În cadrul târgului de turism, mâine, 27 iunie (a.c.), între orele 11.30 -14.15, la Sala Mare a Casei Orășenești de Cultură din Covasna se va desfășura simpozionul național de turism, ce va cuprinde  dezbateri şi intervenţii specifice, de interes. În deschiderea simpozionului, managerul de proiect și oficialități din cadrul Primăriei Covasna vor susține prezentarea proiectului; după care va urma prezentarea pe tema clusterelor: „Cluster – formă de organizare. Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania. Promovarea conceptului de cluster” susținută de domnul Vajda Lajos, vicepreședintele Asociației Clusterelor din România CLUSTERO, președintele Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru -Transylvania, inițiatorul Clusterului Regional Balneoturistic Transylvania, Regiunea Centru, iar apoi, prezentarea multimedia a Muzeului Național Al Carpaților Răsăriteni – susținută de domnul manager doctor Valerii Kavruk, doamna  Ioana Cristina Felea – muzeograf pr și de doamna Andrea Chiricescu – șef secție patrimoniu. Se va derula apoi prezentarea obiectivelor turistice din zona Covasna susținută de domnul Kiss Andras Istvan – ghid turistic, după care se vor desfășura prezentările în format powerpoint ale primăriilor invitate la târgul de turism.

Vizitarea obiectivelor turistice

Tot mâine, 27 iunie, între orele 8.30: 11.30, se va organiza vizitarea obiectivelor turistice din zona Covasna, asigurându-se transport și ghid autorizat.

Muzică, dans și nu numai

. .

În aceeași zi (27 iunie), între orele 14.00 – 15.00, pe scena din curtea interioară a casei Orășenești de Cultură Covasna va urca Fanfara de Tineret a Orașului Covasna, care va susține un spectacol. Între orele 15.00 – 16.00 va avea loc programul de dans modern  și gimnastică aerobică (dans modern – „La Fiesta”, gimnastică aerobică -„Diversity” și „Funny Girls”), iar între orele 18.15 – 18.30, ansamblul  de copii din Tigveni va prezenta un program de dans folcloric.

 Între orele 18.30 – 18.55 se va desfășura concursul culinar – în cadrul căruia participanții vor încerca să pregătească ”cel mai frumos kurtos sau langos”. Programul va continua apoi cu momentul artistic susținut în intervalul orar  18.55 – 19.00 de Ana-Maria Săndulea, urmat de reprezentația artistică a Junilor Covăsneni.

Programul de sâmbătă, 27 iunie,  se va încheia cu concertul de muzică populară, susținut între orele 19.30 -20.30, de doamna Daniela Condurache.

Activități diverse și a doua zi

Duminică, 28 iunie (a.c.),  manifestările  dedicate Târgului de turism debutează cu programul artistic susținut de fanfara Brateș, 9.30- 10.00, urmată de programul susținut de o formaţie de dans popular maghiar- Ansamblul „Recefice”, între orele 10.00-10.30. Vor avea loc, apoi (în intervalul orar 10.30 -12.30) activități interactive dedicate copiilor, ateliere de practici populare – confecționare podoabe și bijuterii tradiționale, din mărgele si cu tehnica quilling, pictură pe lemn, cioplit în lemn  – Ateliere meşteşugăreşti.

Conform programului anunțat, în intervalul orar 12.30 – 13.30, Teatrul „Andrei Mureșanu” va prezenta spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”.

Între orele 18.00 – 19.45 va avea loc un program de karaoke popular, dar și un concurs de snoave din popor, iar de la ora 19.45 se vor derula programe interactive pentru copii.

În intervalul orar 20.15 – 20.30, ansamblul „Sânzienele lui Avram Iancu” va prezenta un program de dansuri populare românești, iar între orele 20.30 – 21.30 va avea loc concertul de muzică populară susținut de doamna Laura Lavric.

Va urma apoi închiderea festivă a târgului de turism, în intervalul orar 21.45- 21.50 fiind programat un foc de artificii.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail