Am promis acum câteva săptămâni că vom organiza o ediție specială a întâlnirilor de tip ”Debate Corner”, pe tema lucrărilor de amenajare a centrului orașului Sfântu Gheorghe. Nu este prima și sperăm nici ultima dată când invităm oamenii deschiși la minte din oraș să participe la un forum în care argumentele contează, unde fiecare își poate spune părerea, atâta vreme cât se încadrează în limitele bunului simț și ale unui timp limitat, care să nu încurce buna desfășurare a evenimentului. Intrarea este, evident, liberă pentru oricine dorește să participe.

Astfel că astăzi,  25 iunie,  de la ora 18,  la Sala Mare a Casei cu Arcade, vă invităm  să dezbatem amenajările din centrul orașului. Avem plăcerea să îi avem invitați pe cei care au proiectat și desenat „noul centru” al orașului Sfântu Gheorghe, domnii Zsigmond Pal și Damokos Csaba.

Demarat acum câțiva ani ca un proiect în colaborare al cluburilor de dezbateri de limbă română și de limbă maghiară din Sfântu Gheorghe, inițiativa „Debate Corner” a încercat în cele peste 10 întâlniri de până acum, desfășurate fie în pavilionul din Parcul Central, fie în Casa cu Arcade, să „coboare” dezbaterile academice în „piața publică”, aducând în atenție subiecte la ordinea zilei, tratate cu echilibru și fără prejudecăți, ca de exemplu: „Românii și maghiarii își pot respecta reciproc sărbătorile?”, ”Pro și contra exploatării de la Roșia Montana”, ”1 Decembrie, Ziua Națională vs. Ziua Națiunii”,  „Educaţia permanentă – o necesitate sau un mod de a petrece timpul liber?” etc.

Vă așteptăm cu mult drag și cu încrederea că dezbaterile cu sens și argumentate vor acoperi în scurtă vreme gălăgia asurzitoare a vorbelor fără sens, a acuzațiilor fără probe și a atotputernicelor prejudecăți cu care este inundată societatea de astăzi.

Mădălin Guruianu,

. .

Inițiator „Debate Corner” și coordonator „Saint George Debate Club”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail