Odată cu sosirea vacanţei de vară, s-a deschis ştrandul oraşului, nu demult transformat într-un adevărat parc acvatic. Deşi bazinul mare se află încă sub lucrări de modernizare, cei care doresc să se răcorească pot să se bălăcească într-unul din cele patru bazine mai mici.

La fel ca şi anul trecut, şi acum se pot achiziţiona bilete pentru o jumătate de zi la preţul de 15 lei, acestea fiind valabile în intervalul orar 16,00 – 20,00. Preţul unui bilet valabil pentru o zi întreagă, de la ora 10,00 până la ora 20,00 este de 20 lei. Copiii pot face baie achitând 6 lei, pensionarii 10 lei, iar preţul unui bilet de grup este de 5 lei/persoană.

Reduceri de preţ se oferă şi persoanelor cu dizabilităţi, acestea putând să ia în considerare oferta de distracţii acvatice cu 5 lei. Se pot închiria şi şezlonguri, preţul fiind de 5 lei/zi. Ştrandul este deschis luni în intervalul orar 16,00 – 20,00, şi de marţi până duminică, de la ora 10,00 până la ora 20,00.

Pe lângă cele patru bazine, vizitatorii sunt aşteptaţi şi de un topogan uriaş şi de alte numeroase elemente de distracţie acvatică.

. .

Adâncimea bazinului pentru copii este de 0,4 m, bazinul cu topogan şi bazinul cu elemente de distracție au adâncimea de 1,10 m, iar bazinul mare are 1,20 m adâncime.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail