Toţi absolvenţii din ţară al examenului de Bacalaureat care obţin media 10 vor primi un bilet la Untold Festival, principalul eveniment al Cluj – Capitală Europeană de Tineret 2015, a declarat Bogdan Buta, directorul festivalului.

În plus, pentru tinerii care reuşesc să promoveze acest examen, cu orice notă, organizatorii pun la vânzare o serie de abonamente cu un preţ special.

„Ţinând cont că foarte mulţi tineri îşi doresc să ajungă la Untold Festival, fiind cel mai aşteptat eveniment din România, şi că în perioada următoare absolvenţii de liceu dau o probă importantă a vieţii, ne-am propus să le oferim şi noi un motiv în plus pentru a învăţa. Considerăm că performanţa trebuie încurajată şi motivată, de aceea toţi cei care obţin 10 pe linie la BAC vor avea intrarea gratuită la ‘Untold’, iar cei care promovează examenul au acces la reduceri substanţiale la festival. Le urăm tuturor succes la examene şi îi asigurăm că îi aşteaptă 4 zile memorabile şi-o vacantă frumoasă binemeritată la Cluj”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, Bogdan Buta, director evenimentului.

. . „Untold Festival” se va desfăşura în perioada 30 iulie – 2 august la Cluj-Napoca şi va aduce pentru prima dată în România, pe aceeaşi scenă, patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume: Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas&Like Mike.

Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca 150 artişti internaţionali şi naţionali, printre care Wu Tang Clan, ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman, Gramatik.

Cluj-Napoca deţine anul acesta titlul de ‘Capitală Europeană de Tineret’. Titlul se acordă, pentru un an, unui oraş cu scopul promovării sale. Oraşul are şansa de a prezenta, printr-un program complex, toate aspectele pe care le consideră importante din punct de vedere social, cultural, sau economic, însă proiectele trebuie să readucă mereu în atenţie ideea promovării tineretului.

Statutul de Capitală Europeană a Tineretului a fost introdus în anul 2009, primul fiind oraşul Rotterdam (Olanda).

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail