Până la apariţia  volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe  (Sângiorgiu)  – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale  din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.

Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială,  unităţi militare şi de ordine publică, sport  şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale,  fapte diverse etc.

 Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit  şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa.  Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei  locale.

 

1937.  Primăria primește oferta referitoare la înserarea anunţurilor publicitare în mod gratuit în „Monitorul licitaţiilor”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.594/1937)

1937. Primarul înregistrează  propunerea de  instalare a unor  colivii pentru  adăpostirea păsărilor,  în parcul oraşului. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.599/1937)

1937. Este aprobată cererea de acordare a unei subvenţii pentru „Asociaţia Naţională pentru Asistenţa Universitară Regele Carol II”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.602/1937)

1937. Este publicat ordinul circular  privind interzicerea  autorizării particularilor de a tăia animale în curțile lor. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.617/1937)

1937. Prefectura transmite circulara privind ameliorarea terenurilor neproductive (sterpe). (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.620/1937)

1937. Este publicată circulara privind organizarea taberelor de vară pentru elevii şcolilor de stat şi particulare și pentru tinerii în vârstă de 7-18 ani, de către organizaţiile de strejeri. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.620 și 621 /1937)

1937.  Prefectura transmite actele normative referitoare la încadrarea cu prioritate a orfanilor de război. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.633/1937)

1937. Dr. Olteanu Ilie  solicită furnizarea  curentului electric cu preţ redus, pentru funcţionarea cabinetului său de radiologie, singurul de acest fel din oraș. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.645/1937)

1937. Este publicată ordonanța privind arborarea drapelului naţional, cu ocazia sărbătorilor naţionale. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.647/1937)

1937. Prefectura jud. Treiscaune transmite circulara privind respectarea prevederilor Ordinului  Ministerului de Interne referitor la interzicerea ghicitului, în spațiu public. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.648/1937)

1937.  Este publicat ordinul circular referitor la interzicerea petrecerilor, în postul mare. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.651/1937)

1937. Primăria  primește circulara privind includerea în prevederile bugetare a sporului de chirie pentru funcţionari. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.652/1937)

1937.  Primăria adoptă decizia privind sistarea eliberării autorizaţiilor pentru taximetre. Numărul acestora, în Sf. Gheorghe este limitat la opt autotaxiuri. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.654/1937)

1937.  În ordonanţa cu privire la dotarea căruţelor cu felinare se prevede: „Toţi locuitorii acestui judeţ sunt obligaţi, să amenajeze căruţele lor cu felinare, sau păcorniţe, în timpul călătoriei nocturne”, … Măsurile luate prin această ordonaţă sunt în propriul lor interes şi făcându-i să înţeleagă că, viaţa celui ce poate fi pusă în pericol, merită sacrificiul sumei necesare pentru cumpărarea unui felinar.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.658/1937)

1937. Sunt publicate actele normative referitoare la instituirea Curţilor de juraţi. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.660/1937)

1937.  Prefectura transmite circulara privind circulaţia vehicolelor peste liniile ferate în zona C.F.R., conform prevedreii Legii de exploatare şi de poliţie a Căilor Ferate Române. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.673/1937)

1937. Este publicată circulara Prefecturii Treiscaune referitoare la complectarea nomeclatorului meseriilor cu unele noi precum: afinor, arămar, curelar, fochist pentru elevatoare, fierar-beton armat, firme luminoase, mecanic pentru elevatoare, radiofonist, spălător-călcător, topitor minereuri neferoase. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.686/1937)

1937.  Primarul dipune  întocmirea de situaţii şi tabele nominale referitoare la recensământul copiilor de vârsă şcoalară, din Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.690/1937)

1937.  Primăria primește oferta de  abonare la revista „Administraţia Rurală”, publicaţie editată de Asociaţia Generală a Secretarilor din România. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.697/1937)

1937. Este publicată  circulara prin care se dispune susţinerea unor conferinţe  privind consecinţele  cazurilor spargerii geamurilor din trenuri, pe timpul circulaţiei. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.698/1937)

1937.  Camera de Agricultură publică circulara privind avantajele creşterii oilor din rasa „Karakul”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.699/1937)

1937. Primarul  adoptă decizia  pentru acordarea unei subvenţii revistei „Transilvaniai Kurir”, proprietatea lui Andrei Kiss. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.705/1937)

. . 1937. Este aprobată cererea numitei Radimeczka Minca, din Sighişoara, de închiriere a cinematografului orăşenesc din Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.706/1937)

1937.  Este publicată circulara privind „prevederea drumurilor, la răspântii cu table de orientare”, cu semnele adoptate de Convenţia internaţională dela Geneva, din 30 martie 1931, relativ la unificarea semnalizării rutiere, document la care a aderat şi România, prin ratificarea Parlamentului din data de 19 iunie 1935. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.714/1937)

1937. În arhiva Primăriei se  păstrează corespondență, publicaţii, devize, decizii referitoare la exinderae reţelei de alimentare cu apă potabilă (apaductului) oraşului. Redăm un fragment din corespondenţa Primăriei cu  firma S.A. „G. Rumpel”, din Bucureşti, firmă care a executat forajul „fântinilor din Valea Oltului, la depărtare de 2 km. de oraş”: „Controlând sistematic debitul şi funcţionarea apeductului oraşului, constat că prevederea (aprovizionarea-n.n.) locuitorilor cu apă potabilă prin apeduct, în urma consumaţiei mărite este în fiecare zi mai nepotabilă. În timpul iernii când consumaţia este în general mai mică, cca. numai 60%, iar în lunile de vară putem servi cu apă numai de la 6 dimineaţa până la 12, care fapt înseamnă că în perioada de vară nu vom avea apă numai de la ora 6 până la 10. Această criză de apă potabilă care în fiecare zi este mai periculoasă, din punct de vedere al sănătăţii locuitorilor, reprezintă un mare pericol, a cărei eliminare este problema cea mai urgentă şi importantă a oraşului nostru şi care trebuie să fie rezolvată fără întârziere, prin amplificarea uzinei de apă în mod corespunzător”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.721/1937)

1937. Este  publicată Legea pentru modificarea legii din 1884 referitoare la pregătirea profesională. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.726/1937)

1937.  Primăria înregistrează circulara prin care se dispune scutirea de taxa de afişaj pentru Oficiului Naţional de Turism. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.744/1937)

1937. Echipa Regală 60 Lunca Calnicului a Fundaţiei Culturale Regale transmite mulţumiri pentru muzica militară asigurată în ziua de 15 august. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.756/1937)

1937. Parohia Greco-Catolică Boroşneul Mare cere Primăriei Sf. Gheorghe să doneze 15-20 scaune. „În speranţa că înţelegeţi situaţia bisericilor româneşti din acest judeţ, credem că nu veţi refuza a ne satisface în mod favorabil cererea noastră”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.757/1937)

1937.  În Circulara privind respectarea orelor de birou, de către funcţionarii primăriei se menționează: „În ultimul timp am constatat că o parte din Dnii funcţionari ai primăriei, sunt în restanţă cu rezolvarea actelor ce le sunt repartizate. De asemenea am constatat că nu se respectă cu stricteţă orele fixate de serviciu, că unii Dni funcţionari se prezintă la serviciu după ora legală, iar alţi pleacă mai înainte de ora 13,30”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.758/1937)

1937.   În arhiva Primăriei se păstrează  raportul de activitate și proiectul de modificare a statutului de pregătire pentru dezbatere în cadrul adunării generale a Uniunea Oraşelor din România. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.767/1937)

1937.  Prefectura jud. Treiscaune  transmite în teritoriu ordinul prin care se dispune ca deciziile luate contra Statului Român, de Tribunalul Arbitral Româno-German, să nu fie executate, deoarece nici Statul German nu execută hotărârile adoptate împotriva sa. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.768/1937)

1937.  Primarul aprobă cererea de acordare a terenului de lângă Olt, pentru Subinspectoratul Pregătirii Premilitare. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.770/1937)

1937.  Primăria primește oferta de cumpărare a „Dicţionarului enciclopedic administrativ”. În document se menționează: „Ministerul cercetând această carte -care este şi prima enciclopedie administrativă română- găseşte că este alcătuită după modelul practic al enciclopediilor administrative străine, cuprinzând ştiinţele şi informaţiile complete, asupra administraţiei, cu instituţiile şi toate ramificaţiile sale, inclusiv noua lege adminsitrativă şi regulamentul ei de aplicare”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.773/1937)

1937.  Este publicat ordinul circular privind întrebuinţarea sistemului unic la măsurarea terenurilor: „Având în vedere că nici până acum nu s-a extins în provinciile unite întrebuinţarea sistemului metric- se menționează în documentul menționat-   spre a avea un sistem unic de măsurătoare în toată ţara….avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a dispune prin organele Dvs în subordine, de a folosi  în acte şi hotărâri înscrierea suprafeţelor, dacă nu exclusiv după sistemul metric, cel puţin cu exprimarea în desotine, arşine, jugăre, stânjeni etc, să se artae şi echivalentul lor în sistemul metric.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.774/1937)

1937. Casa Şcoalelor şi a Culturii Poporului transmite Primăriei Sf. Gheorghe  o cerere prin care se solicită repararea localului Grădiniţei de copii nr. 1. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.776/1937)

1937.  Prefectura jud. Treiscaune  publică circulara referitoare la concursul pentru alegerea celui mai bun gospodar, în fiecare comună, care prin „gospodăriile lor vor servi ca îndrumător plugarilor din regiune”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.777/1937)

 1937.  În arhiva Primăriei  se păstrează corespondenţa, devize, proiecte de execuţie şi decizii petru construirea unei filaturi de bumbac de către patronul Fabricii Klinger Henri. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.782/1937)

1937. Societatea „Frontul Mărăşeşti” trimite spre achiziționare tablourile Regelui Ferdinand şi ale Regelui Carol II. În document se menționează:„Societatea „Frontul Mărăşeşti”, persoană juridică constituită din iniţiativa foştilor luptători, generali şi ofiţeri superiori care au condus armata la biruinţă în războiul de Întregire a Neamului, are drept scop refacerea oraşului Mărăşeşti şi trasformarea întregii regiuni în vrednic loc de pelerinagiu şi închinăciune naţională”.

1937. Este publicată circulara Camerei de Agricultură referitoare la organizarea, în Sf. Gheorghe, a unei „expoziţii  agricole, pomicole, zootehnice şi industriale”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.786/1937)

1937. Kapitan Irina cere autorizaţie pentru  o colectă necesară pentru  construirea unei capele romano-catolice, în comuna BĂŢANII MARI. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.792/1937)

1937.  Este publicată ordonanţa Camerei de Agricultură, referitoare la „carnete de treierat cu privire la înscrierea cantităţilor şi felul cerealelor.” (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.800/1937)

1937.  Primăria primește oferta de cumpărare a lucrării muzicale „Poemul I.G.Duca”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.805/1937)

 1937. Societatea Sportivă şi Culturală „Junimea” din Sf Gheorghe, condusă de preşedintele Eugen Sibianu, solicită autorizaţie pentru organizarea serbării „Culesul viilor”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.807/1937)

1937.  Prefectura publică circulara privind interzicerea Pompierilor voluntari de a particiapa la orice întrunire,  afară de serviciul de apărare contra incendiilor. „Comandamentul Corpului Pompierilor Militari ne informează, că în unele judeţe, Asociaţiile Pompierilor Voluntari desfăşoară o propagandă iredentistă, dăunătoare ordinei şi siguranţei statului”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.809/1937)

1937.  În ordinul referitor  la scutirea de prestaţia în muncă a invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război se precizează: „Avem onoarea a vă face cunoscut, în mai multe ordonanţe publicate de comune în Buletinul oficial al judeţului, am constatat că acestea obligă pe toţi locuitorii de la 18-60 de ani, să facă  prestaţie în natură cu braţele, iar proprietarii de vehicole cu tracţiune animală, cu vehicolele lor, scutind de această obligaţie doar funcţionarii activi, pensionarii de stat, invalizii şi văduvele de război, însă numai după pensionarea lor”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.811/1937)

 

1937.  În ordinul Ministerului Sănătăţii referitor la respectarea regulilor la construcţiile noi din staţiunile balneare se  fac reglementari privind: distanţa faţă de izvoarele de apă minerală, construirea scărilor numai din zidărie sau beton etc.  (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.815/1937)

1937.  Primăria ia act de delegarea numitului Koszta Carol, ca reprezentant al Societăţii Compozitorilor Români, având ca atribuţiuni „urmărirea şi perceperea drepturilor de autor în circumscripţia TREISCAUNE”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.815/1937)

1937.  Este  publicată circulara prin care se anunţă sosirea în Sf. Gheorghe a unei  comisii care va cumpăra câini  pentru Armată. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.821/1937)

1937.  Prefectura comunică ordinul prin care se dispune arborarea drapelului naţional cu prilejul înmormântării preşedintelui Cheoslovaciei Tomas Masarik. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.827/1937)

1937. Este afișată publicaţia referitoare la arendarea terenului Centrului de Instrucţie a Infanteriei: 592 jug, în Arcuş, 342 jug. În Sf. Gheorghe, 177 jug. În Chilieni, 52 în Angheluş, 40 în Sântionlunca, 18 în Ozun, 17 în Ilieni, 6 în Coşeni. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos.828/1937)  (Va urma)

Dr. Ioan Lăcătuşu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail