Vineri, 5 iunie (a.c.), se va desfășura la Târgu Secuiesc etapa județeană a concursului interdisciplinar adresat elevilor covăsneni din clasa a IV-a. Cinci echipe provenind de la școli din toate zonele județului s-au calificat la această etapă.

Concursul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna, prin inspectorul școlar pentru învățământ primar – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu,  a fost inițiat de doamna profesor Elena Boricean în anul 1996 și are loc anual. Competiția are ca scop principal crearea de oportunități și motivații pentru copiii și cadrele didactice implicate din unitățile școlare covăsnene de a se afirma pe plan local și județean, prin abordarea interdisciplinară a disciplinelor de învățământ în vederea pregătirii calitative pentru viață.

Ediția de anul acesta a debutat, ca și în anii anteriori, cu etapa zonală, ce a fost  organizată, în perioada 11- 27 mai (a.c.), de unităţile de învăţământ desemnate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna și sub directa coordonare a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, în fiecare din cele cinci zone ale județului. Școlile organizatoare pentru faza zonală derulată anul acesta au fost : Liceul de Arte „Plugor Sandor” Sfântu Gheorghe”– pentru zona Sfântu Gheorghe; Școala Gimnazială „Comenius” Brețcu – pentru zona Târgu Secuiesc;  Liceul „Korosi Csoma Sandor” Covasna – pentru zona Covasna; Școala Gimnazială Barcani – pentru zona Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială „Mathe Janos” Herculian – pentru zona Baraolt. Elevii participanți la etapa zonală au avut de trecut mai multe probe, printre care: o probă pentru disciplina limba și literatura română, alături de probe ce au constat în prezentarea echipajului, întrebări fulger, matematică distractivă, o probă cu tematică din istoria și geografia României, îndemânare, dramatizare și o probă sportivă. La finalul acestora, în afara concursului, fiecare echipă a prezentat un scurt moment artistic.

 Echipajele care au obținut locul I la această etapă, s-au calificat la faza județeană. „Echipajele câștigătoare și calificate la etapa județeană sunt: pentru zona Sfântu Gheorghe: echipajul <<Inventivii>> – de la Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, îndrumător înv. Valeria Păcală; pentru zona Întorsura Buzăului: <<Happy- licii>> – de la Școala Gimnazială <<Mihail Sadoveanu>> din Întorsura Buzăului, îndrumător prof. Liliana Clara Stroie; pentru zona Baraolt: <<Cutezătorii>>- de la Școala Gimnazială <<Boloni Farkas Sandor>> din Belin, îndrumător înv. Mariana Păcurar; pentru zona Covasna: <<Floare de colț>> – de la Școala Gimnazială <<Avram Iancu>> din Covasna, îndrumător prof. Maria Cimpoi; pentru zona Târgu Secuiesc: echipajul <<Ștrengărițele>> – de la Școala Gimnazială <<Comenius>> din Brețcu, îndrumător înv. Doina Moroianu,” ne-a spus inspectorul școlar pentru învățământ primar – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu. Potrivit acestuia, etapa județeană va avea loc vineri 5 iunie (a.c.), la orele 10.00, la Școala Gimnazială „Turoczi Mozes” din Târgu Secuiesc.

. .

În regulamentul concursului se arată că fiecare echipaj va fi însoțit de cadrul didactic/ cadrele didactice îndrumătoare și de un alt cadru didactic din școala / zona din care provine echipa. Regulamentul competiției poate fi descărcat accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, www.isj.educv.ro la secțiunea Inspectori/ Inspector de învățământ primar.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail