Trupa de teatru Independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe a lansat un program de voluntariat. Fete cu v . . ârsta peste 16 ani sunt invitate să se înscrie în program, pentru a avea ocazia să se implice în proiectele teatrale, naţionale şi internaţionale ale trupei, ce se vor desfăşura în semestrul următor.

Managerul trupei, regizorul Fazakas Misi, a declarat că „Osono” lansează un Program de muncă în echipă şi voluntariat pentru proiectele sale teatrale, naţionale şi internaţionale, care urmează să se desfășoare în următorul semestru. „Beneficiarii Programului sunt fete de peste 16 ani, care pot să depună aplicaţia până la data de 5 iunie 2015, la numărul de telefon +40-740-578725 sau la adresa de email: [email protected]. Atribuţiile unui voluntar în echipa Osonó vor consta în participarea la un spectacol, prin interpretarea unui rol feminin”, a spus managerul trupei.

„Osonó” este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier spiritual unde tinerii exersează comunicarea cu sine şi cu alţii prin experienţe artistice specifice teatrului contemporan. Trupa a fost înfiinţată în urmă peste două decenii. De-a lungul timpului, a călătorit cu spectacolele sale prin marile oraşe ale lumii, dar şi în multe localităţi din ţară, câştigând numeroase premii naţionale şi internaţionale la festivaluri şi concursuri de profil.

În ceea ce privește activitatea trupei, datele arată că în anul 2014,”Osonó” a prezentat o premieră, a avut 104 reprezentaţii, pe două continente în 14 ţări, 67 oraşe. Spectacolele sale au fost văzute de 8.202 de persoane. În același an, trupa a organizat șase tabere de creaţie și 46 workshopuri.

„Accesând pagina: osono.ro/ro, puteți afla ce a realizat Teatrul Independent Osonó, de la înfiinţare şi până în prezent, şi cum arată echipa în care tineri români sunt aşteptaţi să facă parte”, a transmis managerul Fazakas Misi.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail