. . Elevii covăsneni cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani se pot înscrie la ediția de anul acesta a concursului naţional de artă plastică intitulat „Jocurile olimpice în imaginaţia copiilor” – organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român – prin Academia Olimpică Română – în parteneriat cu Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice.
Potrivit regulamentului postat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, competiţia „se înscrie într-o mişcare naţională şi internaţională de promovare consecventă a spiritului olimpic şi a valorilor olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul şcolar. Conform aceleiași surse, concursul se adresează elevilor din școli și licee și din unitățile de învățământ cu profil artistic și sportiv și se va desfăşura pe următoarele categorii de vârstă: 6-10 ani; 11- 14 ani; 15-18 ani.
Lucrările înscrise vor trebui să abordeze ca subiect spiritul olimpic sau una dintre valorile olimpismului: excelența, prietenia, toleranţa, fair-play-ul, non-violenţa, bucuria aflată în efort, respectul faţă de ceilalţi, echilibrul dintre corp şi minte. În regulament se precizează că subiectul va trebui să fie localizat în domeniul sportiv.
Fiecare participant va putea prezenta o singură lucrare- în tehnică la alegere- pe suport hârtie, respectând formatul STAS A3 sau A4. La înscriere, creaţia va fi însoţită obligatoriu de talonul de participare disponibil pe site-ul ISJ Covasna, cu datele solicitate – completate.
Concursul se desfăşoară în două etape: etapa judeţeană şi etapa naţională. Lucrările vor trebui transmise la I.Ş.J. Covasna, până la data de 8 iunie 2015 (luni, orele 14.00). Faza finală se va desfăşura în luna noiembrie a anului în curs.
Regulamentul și talonul de participare la concurs, dar și alte informații pot fi găsite accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro (https://isj.educv.ro/ro/content/7422/Concurs-na%C5%A3ional-de-art%C4%83-plastic%C4%83-pictur%C4%83-grafic%C4%83-%C5%9Fi-desen-Jocurile-Olimpice-%C3%AEn).
A.C.