Trupa de teatru independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe a obținut două premii la Festivalul Internaţional din Maroc.
În perioada 1 și 24 aprilie, patru membri ai Trupei „Osono” din Sfântu Gheorghe– Fazakas Misi, Mucha Oszkár, Daragics Bernadette și Bernát Szilárd – efectuează un turneu în Maroc. În cadrul acestuia, trupa a participat și la Festivalul Internaţional de Teatru derulat zilele trecute în Sidi Kacem (Maroc), unde a prezentat spectacolul ”[email protected]”, alături de alte zece spectacole ale unor valoroase trupe din Tunisia, Algeria, Palestina, Libia, Irak, Maroc şi Spania. . .
Daragics Bernadette a primit Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, iar pentru spectacolul regizat de Fazakas Misi, „[email protected]”, ”Osono” a obţinut Premiul pentru cea mai bună trupă.
„Președintele juriului a fost Dr. Nadil Elkounna, regizor din Palestina. Din juriu a mai făcut parte Dr. Jamal Al-Shaiji, decanul Universității de Artă Teatrală din Kuwait, dar şi profesorul Elmesskini Essghir, dramaturg marocan”, ne-a spus managerul trupei, regizorul Fazakas Misi.
„[email protected]” este o coproducţie a Teatrului Independent „Osono” şi „L’Fabrika” Theater Kenitra (Maroc).
„Spectacolul a fost construit în stilul producţiilor <<Osonó>>, ca o adaptare a piesei <<Carnival>>, realizată în Thailanda, la condiţiile de viaţă, la poveştile şi visele tinerilor din Maroc. Proiectul este o experienţă artistică similară cu cea din Thailanda, fiind rezultatul întâlnirii dintre două culturi extrem de diferite şi al confruntării cu probleme sociale specifice celor două societăţi : relaţia individ-societate, exploatarea oamenilor şi tratarea lor ca marfă, şansele de împlinire ale tinerilor, speranţele şi dezamăgirile lor, aşa cum au fost ele văzute de actorii arabi şi cei din Osonó”, a spus regizorul Fazakas Misi.
Ana Alina Costache